Cupa României S-a stabilit arbitrul central al finalei Cupei României
Data actualizării:
Data publicării:
Marcel Bîrsan va arbitra finala Cupei României, unde Corvinul Hunedoara va întâlni Oțelul Galați, meci programat pe 15 mai.

Marcel Bîrsan, „centralul” ultimului act din Cupa României

Finala Cupei României, ediția 2023-2024, dintre Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați, va fi arbitrată de o brigadă care îl va avea la centru pe Marcel Bîrsan.

Acesta îi va avea alături pe asistenții Vladimir Urzică, aflat la ultimul său meci din carieră, și Imre Bucsi, și pe al patrulea oficial Florin Andrei. În camera VAR se vor afla Rareș Vidican și Szablocs Kovacs.

Nicolae Grigorescu va fi observatorul din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor, scriu cei de la FRF.

Finala Cupei României va avea loc pe Stadionul Municipal din Sibiu, miercuri, 15 mai, de la ora 20:30. În lupta pentru ridicarea cupei se vor înfrunta formațiile Corvinul Hunedoara, echipă condusă de Florin Maxim, și Oțelul Galați, în fruntea căreia se află Dorinel Munteanu.

CITEȘTE ȘI Dan Nistor nu vrea să mai joace împotriva Oțelului. „La Galați, topoarele pe masă, săbiile...”

Fanii celor două echipe, pregătiri intense pentru finală

Clubul Oțelul Galați a organizat o cursă specială cu trenurile CFR care să îi ducă pe suporterii dornici la Sibiu, alocându-se un număr limitat de 1000 de locuri. De asemenea, suporterii se pregătesc cu eșarfe cu inscripția celor două finaliste de anul acesta, „Oțelul Galați - Corvinul Hunedoara”, dar și cu tricouri roșii, aceasta fiind culoarea utilizată de jucători în meciurile din deplasare.

Mai mult decât atât, fanii dunărenilor, care au ratat șansa de a-și achiziționa un bilet pentru finala de la Sibiu, vor putea viziona meciul pe esplanada de la „Păpădie”, din orașul Galați, unde autoritățile locale vor amplasa un ecran mare pe care se va transmite live partida.

Nici hundorenii nu se lasă mai prejos, aceștia punând în vânzare diferite materiale cu inscripții speciale pentru marea finală de miercuri, 15 mai, dintre care eșarfe, tricouri sau fanioane. Oficialii se asigură că toți suporterii hunedoreni vor fi îmbrăcați în culorile clubului, respectiv alb-albastru.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Cupa României

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel