Jocurile Olimpice Sabrina Ionescu merge la JO2024, dar nu pentru România. A fost selecţionată de SUA la baschet
Data publicării:
Baschetbalista Sabrina Ionescu va merge la Jocurile Olimpice cu naţionala de baschet feminin a Statelor Unite ale Americii. 

Jucătoarea de origine română Sabrina Ionescu, componentă a echipei New York Liberty, a fost selecţionată în naţionala feminină de baschet a Statelor Unite pentru Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.

Pentru Ionescu, campioană mondială în 2022, aceasta va fi prima ediţie a Jocurilor Olimpice din carieră.

Caitlin Clark, noul star al baschetului feminin american, nu a fost selecţionată pentru JO 2024, ceea ce a suscitat dezbateri şi critici în mass media şi reţelele de socializare, scrie AFP.

Caitlin Clark, 22 ani, considerată una dintre cele mai bune jucătoare din toate timpurile la nivel universitar, a fost prim alegere la draftul WNBA din aprilie 2024 de către Indiana Fever, pentru care a disputat până acum 13 meciuri şi are o medie de 16,3 puncte pe meci, scrie Agerpres.

Sincer, nu sunt decepţionată. Asta îmi dă un motiv să muncesc, este un vis. Sper că într-o zi aş putea participa, că aş putea fi acolo peste patru ani, a declarat Clark. Cu precizia aruncărilor de la distanţă şi a tehnicii sale, ea a devenit cea mai bună marcatoare din istoria campionatului universitar (NCAA), dar s-a acomodat mai dificil cu rigorile WNBA.

Federaţia a explicat că jucătoarea nu are suficientă experienţă pentru a juca la JO şi a preferat un grup de zece jucătoare care au în palmares 15 medalii de aur olimpice, 18 titluri mondiale şi 55 selecţii în All-Star WNBA.

Liderul echipei Statelor Unite este Diana Taurasi, 42 ani, care va participa la a şasea ei olimpiadă.

Am selecţionat o echipă care, suntem convinşi, va reprezenta ţara noastră la cel mai înalt nivel la Paris, a declarat Jennifer Rizzotti, preşedinta comitetului echipei naţionale feminine.

Echipa feminină de baschet a SUA a câştigat ultimele şapte titluri olimpice consecutive, dintr-un total de nouă, iar la Mondiale are 11 titluri, dintre care ultimele patru consecutive.

Din lot face parte şi Brittney Griner (Mercury), care a trecut peste perioada foarte dificilă din viaţa sa în care a fost încarcerată mai multe luni în Rusia.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

Agerpres
EXCLUSIV

Liviu Antal ştie de ce Dorinel Munteanu nu renunţă la cantonamentele la Vatra Dornei. Principalele calităţi ale antrenorului

Agerpres

Raul Rusescu o vede pe Oţelul în playoff. Echipele care nu au nicio şansă

pixel