Jocurile Olimpice Sabrina Voinea, după finala pe echipe la gimnastică: Am demonstrat că suntem bune
Data publicării:
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit în finală la Jocurile Olimpice după o pauză de 12 ani. Chiar dacă România s-a clasat doar pe locul 7 la final, Sabrina Voinea spune că e mândră de ea şi de colegele ei. 

"A fost un concurs foarte bun, îi mulţumim Nadiei (Comăneci) că ne-a fost alături şi că este mândră de noi. Sperăm ca la final să fie şi mai bine, pentru că putem. Am arătat că putem, am avansat cu un loc, am demonstrat tuturor că suntem bune. Sunt mândră şi de mine şi de echipa mea. Acum, încep grijile pentru mine, pentru finala la bârnă şi la sol", a spus Sabrina Voinea.

Ea şi-ar dori să-i calce pe urme lui David Popovici în privinţa medaliei olimpice şi spune că "va trage tare" pentru a-şi îndeplini visul: "Am văzut cursa în care David Popovici a câştigat medalia de aur. Îmi doresc să îi urmez calea, să iau şi eu medalii. Şi voi trage foarte mult de mine pentru visul meu", conform Agerpres.

Sabrina Maneca Voinea, calificată în finalele de la bârnă şi sol, a avut o evoluţie foarte bună pentru România, cu 13,633 la sărituri, 13,800 la bârnă şi 13,900 la sol. Ana Bărbosu, calificată în finalele de la individual compus şi sol, a avut şi ea evoluţii apreciate la sărituri (13,933) şi sol (13,566), dar şi ratări, la paralele (12,433) şi bârnă (12,700).

Lilia Cosman a primit note bune la sărituri (13,433) şi paralele (13,133), în timp ce Amalia Ghigoarţă a fost notată cu 13,333 la paralele, 12,500 la bârnă şi 13,133 la sol, scrie Agerpres.

"Au fost aşa sigure şi creative (n.r. - sportivele române). Sigure pe ele, eu mă bucur enorm, pentru că e un lucru pozitiv pentru gimnastica românească, pentru generaţia de astăzi şi pentru cele care urmează. În sfârşit, acum sper că nu mai are nimeni nimic de spus şi chiar dacă are ceva de spus, nu mai contează. Am venit în finală pe echipe după 12 ani şi acum spunem că am ieşit pe locul 7. Adică ce facem, sărim după 12 ani de neparticipare direct pe locul doi? Au avut dificultate, frumuseţe, s-a văzut la execuţie. Au avut o dificultate mare la bârnă", a explicat Nadia Comăneci, citată de Agerpres.

Cătălina Ponor: Poate fi un nou început pentru noi 

Tripla campioană olimpică la gimnastică, Cătălina Ponor, a afirmat că acesta poate fi un nou început pentru România în ceea ce priveşte gimnastica. În plus, spune experta Eurosport din emisiunea Bonjour, Paris, difuzată zilnic la Eurosport 2, România are şanse la medalii la probele individuale. 

"Este un nou început pentru noi și sper să reușim să revenim unde am fost înainte. De asemenea, sper ca fetele să ofere o speranță noii generații și să inspire tinerele care își doresc să facă gimnastică de performanță și nu numai! Fetelor le urez să fie atente, să meargă cu încredere la probă, să fie liniștite și să își facă exercițiile ca la antrenament. La probele individuale, sper să vedem rezultate cât mai bune și, de ce nu, poate o medalie la sol, de la Sabrina sau Ana", a declarat Cătălina Ponor. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel