Superliga Romaniei Salarii amânate la FC U Craiova. Adrian Mititelu spune că e normal ca o echipă retrogradată să nu fie cu plăţile la zi
Data publicării:
Adrian Mititelu, finanţatorul FC U Craiova 1948, recunoaşte că sunt întârzieri salariale la echipă. Este vorba de două salarii rămase restante de când echipa era încă în Liga 1. 

”Echipa este cu totul la zi pentru activitatea Ligii 2, să fie clar. Există două salarii restante pentru activitatea SuperLigii, salarii de care am mai tras puțin, le-am spus jucătorilor că o să le primească, să aibă răbdare.

Nici nu era cazul ca o echipă cu salarii de Liga 1 care retrogradează să fie plătită la zi. Am preferat să amânăm, probabil că o să le plătim până la sfârșitul anului sau cel târziu o să fim nevoiți să le plătim ca să luăm licența.

Așteptăm și noi să îl transferăm pe Bauza, există interes real pentru el. Sperăm să obținem suma pe care o avem în opțiune, dacă nu o sumă mai mică, dar vrem să luăm cele trei milioane de euro din opțiune. Avem un interes cert pentru Blănuță, probabil că în iarnă o să fie mai multe oferte.

Sperăm să ne achităm datoriile și să avem bani pentru a putea să ne luăm licența de la 1 martie 2025. Indiferent de evoluția echipei în campionat, noi ne dorim să obținem licența pentru Liga 1. Echipa este cu salariile la zi pentru activitatea Ligii 2.

Avem niște litigii cu unii dintre jucători, ele se derulează la FIFA. Suporterii să nu stea îngrijorați, nu o să avem probleme financiare, pe 1 martie 2025 clubul o să fie pe zero. Chiar dacă nu se vând Bauza și Blănuță o să mai punem un milion și jumătate în club și o să plătim de la noi.

Sperăm ca unul dintre ei se va vinde. Acest club are cheltuieli de 250.000 de euro pe lună, deci clubul ne costă 3 milioane de euro și mai sunt vreo 600.000, 700.000 de euro datorie din urmă. Am mai băgat un milion și jumătate în club în vară.

Ne mai trebuie două milioane de euro să terminăm anul ăsta cu bine, să ne plătim datoriile din urmă și să ne luăm licența. Dacă nu o să reușim să vindem cel puțin unul dintre cei doi jucători înseamnă că în luna februarie să mai punem două milioane de euro în club ca să avem o activitate ca la carte”, a spus Adrian Mititelu, în cadrul unei conferințe de presă.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu, declaraţii după Oţelul - FCSB 1-4. "Dacă puteam să fac 11 schimbări la pauză, le făceam. Nu sunt convins că toţi trag la aceeaşi căruţă"

Sursa: Agerpres

Gigi Becali, primul mesaj după moartea lui Helmuth Duckadam: "El spunea mereu că FCSB este Steaua"

Sursa: Agerpres

Elias Charalambous a anunțat când va vorbi în limba română: „Înțeleg totul, așa că... fiți atenți!”

Mircea Rednic a izbucnit în lacrimi la flash interviu după U Cluj - UTA Arad

pixel