"Eu am început gimnastica de la 4 ani, la clubul Steaua, şi am ajuns la lot, la Oneşti, unde am avut un anumit colectiv de antrenori. Apoi am mers la Deva, unde l-am avut pe domnul Forminte. Am avut mai multe grupuri de antrenori. Dar pe domnul Bellu şi pe doamna Mariana Bitang îi ştiam de când am văzut ediţia de la Sydney a Jocurilor Olimpice, la 10 ani. Îmi aduc aminte în 2005 că am venit la un test la Bucureşti, să vadă cum ne descurcăm, noi fiind junioare. 

Am dat nişte probe sportive, şi dl Bellu ne-a vorbit la aliniere. Ţin minte că mie mi-au curs lacrimile, dar asta doar pentru că mă uitam la dânsul. Mi se părea... doar când vorbea! 15 ani aveam. 

Eu am plecat de acasă de la 12 ani. Da, mi-a fost greu. Dacă vrei să faci performanţă... Probabil că la momentul ăla nu conştientizam ce mă aşteaptă şi m-am lăsat cumva dusă de val. Dar a doua zi am sunat-o pe mama şi am zis că vreau acasă. Mi se părea că este foarte greu. Foarte greu pentru că eram departe de casă, de colegii cu care mă obişnuisem la şcoală, de grupul de prieteni din faţa sau spatele blocului. Şi am schimbat total colectivul, şi era totul foarte dur, la momentul ăla. După aceea, m-am acomodat. 

"Mi-am dat seama că nu sunt făcută pentru sportul ăsta"

Trebuie să laşi câteva zile să vezi despre ce e vorba, sau săptămâni, luni. E vorba de acomodare. O calitate a omului, foarte importantă, este adaptabilitatea. Trebuie să te adaptezi. Asta am făcut şi eu. La momentul ăsta pot vorbi, dar la momentul ăla nu conştientizam. Dar am lăsat timpul să aşeze lucrurile, să văd pe unde mă situez. Au urmat şi competiţiile. Nu excelam în rezultate. Îmi doream doar să fac exerciţiile pe care le prezentam în sală, dar la final nu aveam succes, în sensul de podium. Mi-am dat seama că nu sunt făcută pentru sportul ăsta. Acolo au intervenit antrenorii şi mi-au spus că nu trebuie să mă grăbesc acum să cuceresc medalii, fiind junioară, ci să muncesc mai mult, să îmi adun gândurile, elementele, în concursuri, în momente cheie, şi vor veni şi rezultatele. 

Când nu ai rezultate... Prima mea competiţie, la vârsta de 7 ani, ţin minte că am ratat. Şi mi s-a părut că e gata, că nu mai fac absolut nimic, că mă retrag. La 12 ani la fel. Mici dezamăgiri la 12 ani, dar la 7 ani ţin minte şi acum că era McDonalds sponsor. Şi fetele care au luat podium au primit un rucsac cu McDonalds, cu tot felul de bunătăţi. La mine a ajuns doar şerveţelul... Am zis că mă predau. E normal să ai momente din astea", a declarat Sandra Izbaşa la Arena Sport.ro.