Superliga Romaniei Constantin Gâlcă a prefaţat duelul dintre Universitatea Craiova şi UTA: Sper să găsim culoarele către poarta lor
Lorena Balaci a povestit cum a decurs ultima conversație cu tatăl său, spunând că Ilie Balaci era o persoană care își monitoriza cu atenție starea de sănătate, caracterizat de fiica sa ca fiind „ceva de speriat cu analizele”.
„(Anii) au trecut foarte greu… Pe 21 octombrie 2018 a plecat o parte din sufletul meu. Sunt incompletă până în ziua în care o să plec și eu. Doar oamenii care își pierd unul dintre părinți pot să simtă ceea ce simt eu.
Mă pregăteam să merg la Slobozia să îl văd pe Atanas, care avea 14 ani și fusese convocat la U17, apoi mi-a dat sora mea un mesaj, mi-a zis că tata nu se simte bine. Am sunat-o, am simțit că ceva nu este în regulă cu acest 'Îi e rău'.
Mi-a spus că îl resuscitau, atunci am sunat un prieten din Craiova, care mi-a zis că îl resuscitează de 20 de minute. L-am întrebat dacă în cele 20 de minute i-au prins pulsul, a spus că nu și atunci mi-am dat seama că el este mort.
Tata era un om care se controla, era ușor ipohondru. Nu era cardiac, făcea nenumărate controale, el își făcea analize de sânge de două ori pe an, era ceva de speriat cu analizele.
Îmi amintesc perfect, el a murit duminică și noi am vorbit vineri seara. Am vorbit cu el pe 19 octombrie, știm foarte bine că pe 19 octombrie este întuneric la 19:30. L-am sunat pe la 19:30 să îl întreb ce face. Mi-a răspuns la telefon așa: 'Ce e, tată?'/'Ce să fie?'/'Doamne ce nebună ești, mi-a sărit inima din piept'/'Păi de ce ți-a sărit inima din piept?'/'Păi mă suni noaptea, să îmi stea inima?!'/'Păi nu e noapte…'/'Nu vezi că e noapte afară?'/ 'E noapte afară, dar e 19:30, te-ai culcat?'. Am ajuns destul de târziu acasă ziua următoare, dar nu l-am mai sunat, că am zis că mă ceartă iar, că e noapte.
M-am gândit că o să îl sun ziua următoare pe drum, dar uite că nu am mai apucat să îl mai sun…”, a povestit fiica regretatului Ilie Balaci, Lorena, potrivit Fanatik.
Ilie Balaci s-a născut pe 8 septembrie 1956, la Bistreț. Acesta s-a stins din viață pe 21 octombrie 2018, la Craiova.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...
George Puşcaş nu a fost chemat...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...