Jocurile Olimpice Satul Olimpic de la Paris, prin ochii sportivilor români. "Departe de Tokyo"
Data publicării:
Condiţiile de cazare din Satul Olimpic au făcut subiectul criticilor încă de la startul Jocurilor Olimpice. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care mulţi sportivi s-au mutat în afara Satului Olimpic la una-două zile după startul competiţiilor, dar şi la celebra poză cu un campion olimpic care dormea în parc. 

Italianul Thomas Ceccon, campion olimpic la 100 m spate, a fost fotografiat dormind într-un parc din Satul Olimpic, după ce a criticat condiţiile de cazare.

"Nu există aer condiţionat în Satul Olimpic, e foarte cald, mâncarea e şi ea proastă. Mulţi atleţi s-au mutat în alte locaţii din aceste cauze. Nu este un alibi, nu îmi caut scuze, e doar realitatea. Şi poate că mulţi nu o ştiu", a declarat Ceccon, citat de New York Post. 

"Sunt dezamăgit că nu am ajuns în finala de la 200 m spate, dar am fost prea obosit. E greu să dormi atât noaptea, cât şi la prânz. A fost o luptă constantă, fie cu câldura, fie cu zgomotul", a mai declarat italianul. 

Şeful Asociaţiei Olimpice Britanice, Andy Anson, a criticat şi el condiţiile din Satul Olimpic. 

"Nu e suficientă mâncare, lipsesc ouă, carnea de pui, anumite alimente bogate în carbohidraţi. Şi apoi vorbim de calitatea mâncării. Am văzut carne crudă fiind servită atleţilor", a precizat Anson. 

De paturile din Satul Olimpic s-a plâns şi Matilda Kearns, din echipa de polo pe apă a Australiei. Aceasta a spus că "am făcut deja masaje pentru a repara daunele făcute de paturile de carton"

Satul Olimpic prin ochii sportivilor români 

La sosirea în ţară după performanţele obţinute la Jocurile Olimpice, Simona Radiş, medaliată cu argint la dublu vâsle feminin şi medaliată cu aur la 8+1 feminin, a vorbit despre condiţiile de cazare de la Paris. 

"A fost prima dată când am vizitat Parisul, mi-a plăcut foarte mult, chiar am profitat de faptul că sunt acolo și odată ce am terminat competiția am luat-o efectiv la pas prin Paris. Am mers câte 20.000 de pași zilnic ca să vizitez obiectivele și mi-a plăcut foarte mult, cu siguranță o să revin.

Condițiile au fost foarte bune, dar vorbind strict de cele din Satul Olimpic, au fost destul de departe de cele de la Tokyo", a declarat Simona Radiș.

O ediţie a Jocurilor Olimpice de neuitat 

"O ediție a Jocurilor Olimpice de neuitat... Am reușit să vin acasă cu două medalii, una de aur, una de argint, dar pentru mine cu două medalii de aur pentru că am muncit extraordinar de mult pentru ambele și simt că au aceeași valoare.A fost foarte intens, dar pot spune că am dat totul în proba de dublu vâsle, în care am venit pe locul 2.

Am spus la final că dacă ar mai fi fost câteva lovituri nu aș mai fi putut să le fac... Am făcut tot ce era posibil omenește și nu am reușit să cucerim aurul. Ne-am mulțumit cu locul 2, dar tocmai de aceea spun că este atât de valoroasă fiindcă la 8+1, dacă ar mai fi trebuit să trag 50 de metri, aș mai fi tras", a spus Simona Radiș.

Marian Enache, campion olimpic la Paris, spune că "experienţa olimpică a fost ceva de nedescris"

"Experiența olimpică a fost ceva de nedescris mai ales că este a doua ediție de JO pentru mine, la prima doar am avut de experimentat ce trebuie să fac și prin câte trebuie să trec ca să obțin un rezultat olimpic. De această dată am fost mult mai determinați și mai ambițioși și nu am obținut doar un rezultat bun, am devenit campioni olimpici.

S-a simțit foarte tare energia celor apropiați, a românilor, a celor din tribune și susținerea pe care am avut-o cu noi. Pe ultimii metri știam că sunt campion olimpic pentru că oricât de obosit eram, epuizat fizic pot spune, știam că nimic nu mă oprește să nu mai rezist încă o sută de metri", a declarat Marian Enache.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel