Superliga Romaniei Becali a anunţat că ar vrea să îl cedeze, Iftime a intrat pe fir: Acum îl iau. Fac cinste!
FCSB a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 3-2 (1-1), duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal.
Oaspeţii au deschis scorul prin Alexandru Jipa (5), după o pătrundere în interiorul terenului şi un şut care l-a surprins pe portarul Ştefan Târnovanu.
Campioana a reuşit egalarea în finalul primei reprize (39), prin Octavian Popescu, din lovitură liberă, cu un şut la colţul scurt, de la 25 de metri. Mijlocaşul echipei FCSB i-a dedicat golul lui Mihai Lixandru, care va fi indisponibil pentru restul sezonului după ce s-a accidentat în meciul cu PAOK Salonic, din Europa League. Octavian Popescu a adus-o pe FCSB în avantaj după pauză (67), cu un şut din interiorul careului, după o pasă oferită de Valentin Creţu.
Daniel Bîrligea (74), lansat de Alexandru Băluţă, a marcat al treilea gol al gazdelor şi primul pentru el în Superligă pentru roş-albaştri.
Buzoienii au mai înscris o dată pe final, prin fundaşul francez Mike Cestor (87), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dragoş Tescan.
Arbitrul Sebastian Colţescu a dictat penalty în min. 6 pentru FCSB, la un duel între Creţu şi Alexandru Işfan, dar a revenit asupra deciziei după intervenţia VAR-ului.
FCSB e neînvinsă de cinci etape, în care are trei victorii şi două egaluri.
Gloria era neînvinsă de trei etape, cu Eugen Neagoe pe banca tehnică, având o victorie şi două egaluri, conform Agerpres.
"Au fost 10 zile grele, cu două meciuri în combinația asta de Europa League și Champions League (bine, unul cu unii prea slabi, ăia de nu vor mai face niciun punct… sau stai că au făcut 2:2 cu Mertens și Icardi…OK, dar fără Osimhen) și cu alte două meciuri în Liga 1, unul pe mini-ciclon, altul fără Ngezana, Dawa, M.Popescu, Lixandru,.4 victorii din 4 posibile.
Mult peste așteptări. Dar cum? De intervențiile fabuloase ale lui Ștefan Târnovanu, de eroismul defensiv de pe Toumba, de golurile lui Bîrligea, Olaru, Octavian s-a scris/vorbit peste tot, s-a atins - spre surprinderea mea - și subiectul “ăștia chiar au antrenori” etc.
Trei dintre artizanii acestei serii de rezultate mi s-a părut că au trecut aproape neobservați. Risto, Crețu și Șut.
Primul este omul cu o poveste de viață care bate orice film, omul care a calificat echipa în grupe acum 2 ani, omul care - paradoxal, pentru că e totuși fundaș stânga - dă mereu semnalul ofensivei. Românul nostru muntenegrean.
Al doilea și-a ignorat din nou CNP-ul și a făcut sprint după sprint din 3 în 3 zile. Că așa face el.
Al treilea a jucat două meciuri cu nasul rupt, iar ieri și cu o leziune pe aductor. Și a fost imperial. Adrian Șut poate reveni pe teren în meciul de gală de pe Ibrox Park chiar dacă se recuperează acasă. Doar că el va pleca mâine la Belgrad. Pentru a fi apt cu Dinamo", a scris Mihai Stoica pe Facebook.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...