Fotbal international Lewandowski ar fi vrut să primească Balonul de Aur în 2020: „Știu că fotbalul funcționează uneori ca politica...”
Gareth Southgate a anunțat marți că părăsește postul de selecționer al Angliei, după înfrângerea suferită în fața Spaniei (scor 1-2), în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024.
Aceasta a fost a doua finală consecutivă pe care naționala Three Lions a pierdut-o sub comanda lui Southgate, după cea de la EURO 2021, în care englezii s-au înclinat la loviturile de departajare în fața Italiei, pe stadionul Wembley.
„A sosit timpul să facem o schimbare și să deschidem un nou capitol. Finala de duminică de la Berlin împotriva Spaniei a fost ultimul meu meci ca selecționer al Angliei.
Ca un englez mândru, a fost onoarea vieții mele să joc pentru Anglia și să conduc selecționata Angliei. A însemnat totul pentru mine și am dat totul”, precizează Southgate într-un comunicat.
„Sunt fan Angliei și voi fi mereu. Aștept cu nerăbdare să urmăresc și să sărbătoresc pe măsură ce jucătorii continuă să creeze mai multe amintiri speciale și să conecteze și să inspire națiunea așa cum știm că pot. Mulțumesc, Anglia, pentru tot” a mai scris fostul internațional, în vârstă de 53 de ani.
Gareth Southgate a preluat postul de selecționer în anul 2016 și a condus în 102 meciuri echipa Angliei, cu care a participat la patru turnee majore și a acces în semifinalele Cupei Mondiale din 2018, precum și în finalele EURO 2021 și 2024, scrie Agerpres.
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
Sabrina Maneca Voinea, Andrei...