Tenis Simona Halep: Coşmarul pe care îl trăiesc de un an şi jumătate s-a încheiat
Data actualizării:
Data publicării:
Simona Halep a transmis o declaraţie după procesul pe care l-a avut la TAS în cazul său de dopaj. 

"Coşmarul pe care îl trăiesc de un an şi jumătate s-a încheiat. Am avut şansa să îmi prezint apărarea în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv, să arăt că nu m-am dopat în niciun fel, niciodată. Asta am spus, de altfel, din prima zi în care am fost acuzată. 

Acum aştept decizia cu capul sus, şi am vrut să vă mulţumesc vouă, fanilor, jucătorilor, foştilor jucători, legendelor acestui sport, sponsorilor mei şi tuturor care m-au sprijinit, pentru toate mesajele şi videoclipurile pe care le-aţi făcut pentru mine în această perioadă grea. 

Acest sprijin a însemnat foarte mult pentru mine şi mi-a dat puterea să lupt în fiecare zi pentru pentru a se ajunge la adevăr. 

Voi face publice informaţii despre cazul meu imediat ce le voi primi. 

Binele şi adevărul vor învinge întotdeauna", a transmis Simona Halep. 

Halep a dat în judecată compania care a produs suplimentul contaminat 

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj, transmite Reuters.

Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. re.) din 2022, de la US Open.

Roxadustatul se află pe lista interzisă a Agenţiei Mondiale Antidoping deoarece poate creşte hemoglobina şi producerea de celule roşii, mărind rezistenţa la efort.

Halep, 32 ani, fost lider mondial, a afirmat că a folosit suplimentele Schinoussa în timpul participării la ediţia din 2022 a turneului de la Flushing Meadows, iar suplimentele Keto MCT luate erau contaminate cu roxadustat, fapt care nu figura pe etichetă.

Dubla campioană de Mare Şlem a susţinut de fiecare dată că nu a utilizat niciodată substanţe interzise, iar neglijenţa companiei Quantum şi afirmaţiile false că suplimentul său este legal i-au afectat cariera şi au umilit-o.

Halep cere daune morale în acest proces, pe care l-a intentat la un tribunal din Manhattan, New York, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Tenis

logo icon Articole similare

Tenis Simona Halep, omagiu la retragerea spaniolului Rafael Nadal

Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

pixel