Tenis România a primit aproape jumătate de milion de dolari pentru meciul de la Billie Jean King Cup
Născută la Constanța pe 27 septembrie 1991, Simona Halep este cea mai bună tenismenă din istoria țării noastre. Sportiva a început tenisul la vârsta de patru ani și jumătate. Nu mult i-a trebuit Simonei să devină una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, reușind să cucerească două titluri de Mare Șlem, după clasarea pe prima poziție în clasamentul WTA timp de 64 de săptămâni.
Halep a reușit să câștige nu mai puțin de 24 de titluri WTA, fiind prezentă în alte 18 finale de-a lungul carierei sale impresionante. Simona a încheiat anii 2017 și 2018 pe primul loc în lume în clasamentul WTA, reușind mai apoi să câștige turneele de Grand Slam de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019). Ea s-a mai calificat anterior în alte trei finale de acest calibru: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). Halep a disputat și finala Turneului Campioanelor, în urmă cu 10 ani.
Jucătoarea din țara noastră a fost desemnată „Jucătoarea Anului 2018” de WTA, de asemenea și „Cea Mai Populară Jucătoare” în 2014 și respectiv 2015 dar și „Favorita Fanilor” la simplu în 2017, 2018 și 2019.
În decembrie 2018, Halep a fost aleasă de ESPN cel mai dominant jucător de tenis al anului în lume, figurând în topul The Dominant 20 pe locul 9 înaintea unor alți mari sportivi precum Novak Djokovic, Lewis Hamilton sau LeBron James. Simona a câștigat peste 40 milioane de dolari din tenis, fiind pe locul 3 all-time, după surorile Williams.
Campioana a fost ținută departe de terenul de tenis din luna august a anului 2022, când a disputat ultima partidă în circuitul WTA, la US Open. Ea a fost depistată pozitiv la substanța roxadustat, la testul antidoping. De atunci, Halep a început o luptă pentru a arăta tuturor că dopajul s-a realizat prin contaminarea unui supliment alimentar, și nu în mod voluntar.
Coșmarul jucătoarei de tenis a luat sfârșit în luna martie a anului 2024, când Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să îi reducă suspendarea de la patru ani la nouă luni, Halep revenind pe terenul de tenis în aceeași lună.
Totuși, lunga și forțata pauză prin care a trecut Simona a avut efecte vizibile, sportiva jucând doar două meciuri de la revenire, din cauza mai multor problemele medicale.
Halep a revenit în luna martie la turneul WTA 1000 de la Miami, unde a pierdut pentru prima dată în fața spaniolei Paula Badosa, într-un meci în care tenismena română nu a părut că a stat departe de terenul de tenis aproape doi ani.
La două luni distanță, Halep a revenit la turneul de la Paris, de categorie 125, Trophee Clarins. Chiar dacă era la conducere în partidă, Simona a decis să se retragă din cauza durerilor resimțite la nivelul genunchiului. De atunci, românca se află într-o perioadă de recuperare, urmând să revină în circuit în luna octombrie.
Halep a fost invitată să participe la turneul WTA 250 de la Hong Kong, care se va desfășura între 28 octombrie – 3 noiembrie. De vreme ce revenirea sa este mult așteptată, Simona este întrebată la orice pas când va veni momentul în care fanii o vor revedea. Sportiva a spus, în timpul desfășurării turneului WTA 125 de la București, că va juca, cel mai probabil, la Hong Kong: „E greu să spun acum pentru că încă sunt în recuperare cu genunchiul, plănuiesc ca la final de octombrie să merg să joc un turneu în Hong Kong. Mi-aș dori tare mult, pentru că mi-e dor, simt lipsa competiției și sper să fiu sănătoasă și aptă să joc. Ăsta este planul acum”, a declarat Halep, la tragerea la sorți a turneului WTA Țiriac Foundation Trophy.
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.
Vlad Stoica, reales în funcția...