Tenis România a primit aproape jumătate de milion de dolari pentru meciul de la Billie Jean King Cup
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis după o perioadă lungă de pauză, respectiv 568 de zile, în turneul de la Miami. Deși campioana română a jucat admirabil, există șanse reale ca aceasta să nu poată participa la partida României cu Ucraina, din cadrul Billie Jean King Cup.
Simona Halep a primit un val de aprecieri din întreaga lume, în contextul întoarcerii sale în competițiile oficiale. Mai mult decât atât, Simo a captat atenția mai multor personalități din tenis și nu numai, în ceea ce privește jocul arătat în meciul cu Paula Badosa (80 WTA).
Primul set din acea partidă a fost unul în care părea că Simona nu a lipsit peste un an și jumătate din competiții, încheiat cu 6-1, în favoarea româncei. Mai apoi, însă, în setul secund, la scorul de 4-5, Halep a început să lovească din ce în ce mai slab. În cele din urmă, românca a cedat ambele seturi, pierzând și partida.
Un argument important pentru care Simona a început să trimită mai încet mingile dincolo de fileu a fost faptul că a resimțit dureri la umărul drept. Acest lucru s-a observat mai ales atunci când sportiva noastră se afla la serviciu. Aceasta, totodată, a cerut, la scorul de 4-5 în setul secund, ajutorul fizioterapeutului de pe terenul central al turneului din Florida.
Simona having shoulder pain, probably side effect of not playing for so long. Her body not used to match play yet. Hopefully it will get better with time and more matches. pic.twitter.com/FTl1643uES
— Romanian Tennis (@WTARomania) March 19, 2024
De asemenea, Simona nu a solicitat un wild-card pentru turneul de la Charleston, doar că organizatorii competiției i l-au oferit din proprie inițiativă. Cu toate acestea, ea le-ar fi refuzat acestora invitația de a participa la turneu.
Surse apropiate sportivei au confirmat faptul că Halep este foarte aproape de a se retrage din echipa tricolorelor din cauza unei leziuni la umărul drept. Acest fapt ar reprezenta un aspect foarte important în ceea ce privește șansa României de a trece de echipa Ucrainei, în încercarea de a se califica la turneul final al Billie Jean King Cup, conform iAMSPORT.
Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a declarat, în legătură cu acest caz: „Aștept să ne anunțe, oficial, Horia [Tecău, căpitanul echipei] sau Simona. Așteptăm să ia o decizie clară. Din punctul meu de vedere s-a grăbit puțin cu revenirea. Dar, sigur, era extrem de fericită. Are de muncă, nu este încă aptă să joace la un nivel de genul acesta. Haideți să vedem ce declarații va face, oficial”.
Din echipa României condusă de Horia Tecău mai fac parte sportivele Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Anca Todoni și Mara Gae. Echipa Ucrainei se poate lăuda cu jucătoare ca Elina Svitolina, Lesia Tsurenko, Yulia Starodubtseva, Liudmyla Kichenok și Nadiia Kichenok.
Meciul României cu Ucraina se va disputa în Florida, pe 12 și 13 aprilie. O participare a Simonei la competiția Billie Jean King Cup ar ajuta-o să poată participa la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024. Simona trebuie să participe măcar la un meci din această competiție între edițiile Tokyo 2020 și Paris 2024, iar una dintre aceste convocări să fie între 2023 și 2024. O altă posibilitate ar fi fost să aibă 20 de meciuri sub tricolor, de-a lungul carierei, în BJK Cup, dar Simona nu are decât 15 de astfel de prezențe.
Mai mult decât atât, ar fi nevoie ca Simona să revină în clasamentul WTA, undeva în jurul locului 100, pentru a fi eligibilă pentru JO Paris 2024.
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...