Jocurile Olimpice Suma exorbitantă plătită de Franța pentru garantarea măsurilor de securitate la Jocurile Olimpice 2024
Poliţia naţională spaniolă şi Poliţia naţională franceză au simulat un atac jihadist în apropierea Jocurilor Olimpice de la Paris, care vor debuta pe 26 iulie în capitala Franţei, informează EFE.
Exerciţiul, care a avut o durată de patru ore, cu caracter surpriză şi care a fost coordonat de Comisariatul general de Informaţii al Poliţiei Naţionale, a început în localitatea franceză Bayonne, unde presupuşii terorişti ar fi comis atentatul, şi a continuat la San Sebastian, unde aceştia s-ar fi deplasat şi ar fi luat ostatici.
Conform Direcţiei Generale de Poliţie, au fost stabilite patru puncte de coordonare, situate în Bayonne, Paris, San Sebastian şi Madrid, toate cu prezenţa efectivelor aparţinând ambelor poliţii pentru a garanta coordonarea acţiunilor şi a comunicaţiilor.
Operaţiunea, denumită "Optimus", a fost coordonată în Spania de Comisariatul General de Informaţii (CGI) şi a contat pe participarea Grupurilor Operative Speciale de Securitate (GOES), Unitatea de Intervenţie canină a Poliţiei (UIP) şi Brigada de Informaţii din San Sebastian (BPI).
"Exerciţiul a urmărit "întărirea tuturor mecanismelor de ripostă necesare pentru acest tip de atentate în planificarea pentru asigurarea securităţii la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară", au transmis poliţiile din cele două ţări, scrie Agerpres.
O sportivă de doar 13 ani,...
Statul francez a cheltuit 100...
Înotătorul David Popovici,...
FC Rapid a decis organizarea...