Echipa nationala Sondaj DC Sport - Se califică naţionala la EURO 2024? Suporterii şi-au spus părerea
Data actualizării:
Data publicării:
DC Sport a lansat un sondaj, zilele trecute, privind calificarea naţionalei la EURO 2024. 

În trei zile, suporterii naţionalei şi-au spus părerea. Iată cum au răspuns cititorii DC Sport la întrebarea "Merge România la EURO 2024?". 

Pentru "DA, se califică de pe primul loc", au votat 22% dintre cititorii DC Sport. Încrezători că România se califică, dar graţie jocului rezultatelor, au fost 44% dintre cititori, în timp ce 34% dintre aceştia spun că România nu se va califica la EURO şi că naţionala va pierde atât cu Israel, sâmbătă, 18 noiembrie, cât şi cu Elveţia, marţi, 21 noiembrie. 

 

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, vineri seara, într-o conferinţă de presă, susţinută înaintea partidei cu Israel, penultima din preliminariile EURO 2024, că jucătorii săi au nevoie de curaj şi echilibru pentru a face ultimul pas şi a califica prima reprezentativă la turneul final după opt ani.

"Am venit aici foarte conştienţi de momentul pe care îl avem în faţă. E un moment pe care îl căutăm de foarte mult timp. Am venit cu multă încredere şi convingere, cu multă muncă şi sacrificii. Suntem în acelaşi timp conştienţi că e nevoie de mult curaj şi echilibru pentru a face acest ultim pas şi să calificăm naţionala la EURO după opt ani. Avem o responsabilitate foarte mare pentru că sunt mulţi ani de când echipa naţională nu a mai fost la un turneu final. Dar este datoria noastră să ne îndeplinim acest obiectiv. Am încredere totală în băieţii de la echipa naţională. Iar dacă noi confirmăm şi ne calificăm înseamnă că toată munca noastră de până acum a fost una potrivită", a afirmat el.

"Suntem bucuroşi să avem cea mai bună apărare din grupă şi una dintre cele mai bune din toate grupele. Am luat în total 4 goluri, dar 50% le-am primit cu Elveţia. Dar acest lucru nu ne garantează mâine nimic, trebuie să continuăm să muncim şi să credem în obiectivul nostru. Suntem conştienţi de presiunea şi provocarea pe care o avem în faţă, dar grupul este pregătit pentru absolut tot", a adăugat selecţionerul.

Edward Iordănescu nu consideră că România este favorită în partida cu Israel de sâmbătă, ţinând cont că ultimele întâlniri dintre cele două selecţionate s-au încheiat la egalitate.

"Pentru mine nu a fost o surpriză ce a arătat Israelul la Bucureşti, adică forţă de joc şi calitate. De aceea sunt foarte conştient că nu va fi uşor mâine. Însă am ajuns acolo unde ne-am dorit, să jucăm cu o calificare pe masă. Suntem foarte conştienţi de forţa adversarului de mâine. Apreciez calitatea individuală a jucătorilor israelieni, i-am urmărit şi pot spune că sunt foarte valoroşi. Sunt jucători cu experienţă internaţională, iar antrenorul lor este un profesionist desăvârşit. Aşa că ne aşteptăm la o confruntare foarte grea pentru echipa noastră naţională. Noi nu avem cum să fim favoriţi atâta timp cât rezultatul din tur de la Bucureşti a fost egal şi ultimul amical a fost tot egal. Nu vorbim de favoriţi. Dar Israelul are jucători cu foarte multă valoare", a explicat Iordănescu.

Selecţionerul a dezvăluit că nu a stabilit încă primul unsprezece, precizând că există unele probleme medicale la anumiţi jucători.

"Nu am stabilit primul 'unsprezece', mai avem o noapte, sunt şi câteva semne de întrebare din punct de vedere medical, dar după ce vom discuta sperăm ca mâine să tragem linie şi să fim inspiraţi să facem alegerile cele mai bune. Vom vedea mâine o echipă care să ne aducă o calificare", a spus el, citat de Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Echipa nationala
Tagurile articolului: calificare  elvetia  euro 2024  israel  nationala  romania  sondaj dc sport 

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

pixel