Superliga Romaniei Constantin Budescu, indisponibil pentru duelul Sepsi - Gloria Buzău. Eugen Neagoe a prefațat meciul
Fostul antrenor de la Universitatea Craiova revine în Bănie după ce a acceptat propunerea finanțatorului Mihai Rotaru. Cârțu își va prelua funcția de președinte onorific al echipei oltene începând cu săptămâna viitoare.
„Sunt în continuare suporterul lor. Au fost niște discuții pe care le-am avut ieri cu Mihai Rotaru și am acceptat. Ne-am pus de acord cu colaborarea asta. Voi fi președinte onorific. Încep de săptămâna viitoare.
Să vedem, să semnăm contractul. Am lăsat să treacă această partidă pentru a face un anunț sau pentru a organiza o conferință. Mi se pare mult mai important ceea ce se întâmplă mâine decât ce se va întâmpla săptămâna viitoare. În general, așa este. Ne-am pus de acord.
Este cam aceeași poziție pe care am avut-o și când am venit pentru prima dată în poziția de președinte. Voi face cam tot ce ține de un președinte onorific. Se pot face și discuții (n.r. cu Costel Gălcă). Executivul este în continuare. Mihai Rotaru este președinte. Dacă el își dorește, oricând. Ușa biroului meu e deschisă”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.
Universitatea Craiova nu se bucură de o perioadă extrem de bună în Superliga, iar finanțatorul oltenilor a fost vizibil supărat pe antrenorul Constantin Gâlcă, spunând în repetate rânduri că așteaptă de la tehnician să își asume ultimele rezultate ale echipei.
Aurel Țicleanu, fostă glorie a celor de la Universitatea Craiova, a reacționat după ce Rotaru a sugerat că așteaptă demisia lui Gâlcă, ca urmare a eșecului din Cupa României cu Metalul Buzău, scor 0-1.
„Mi-am propus să nu mai vorbesc despre ei, fiindcă am spus acum câțiva ani că nu se pricep la fotbal niciunul dintre patroni (n.r. ai ambelor echipe din Craiova). Cu toate acestea, nimeni dintre cei care au făcut performanță la Craiova nu se află în jurul patronilor (n.r. dintre gloriile clubului) E o nebunie totală, eu nu sunt de acord nici cu faptul că sunt două echipe!
Le-am spus cu câțiva ani înainte că nu vor reuși în condițiile în care lucrează și uite că se adeverește. Ce fac ei e treaba lor, mai bine întrebați-i pe ei, știu mai bine, eu nici nu stau în Craiova.
Le-am spus că nu sunt pe drumul bun. În rest, banii lor, jucăria lor, să facă ce vor, cum cred. De asta nici nu mă uit!
Ceea ce pot să spun cu tărie și subliniez este că la Craiova nu este problema de antrenor! În opinia mea, nu antrenorul este problema. O să-l dea afară și pe Gâlcă, la fel cum i-a dat și pe alți antrenori buni. Nu din cauza antrenorilor nu se face performanță, după părerea mea”, a afirmat Țicleanu, pentru GSP.
Jucătorul muntenegrean Risto...
FCSB a dat lovitura pe piaţa...
Laszlo Dioszegi, finanţatorul...
Ciprian Deac are 38 de ani şi...
Steaua Bucureşti anunţase în...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...