Grand Slam Speră România la jucători de top în circuitul masculin? Luca Preda, în sferturi la turneul de juniori de la US Open
Data publicării:
Tensimenul Luca Preda, în vârstă de 18 ani, evoluează joi seară, în sferturile de finală ale competiției de juniori de la US Open.

Luca Preda luptă pentru un loc în semifinale

Luca Preda a reușit să se califice în sferturile de finală ale turneului de juniori de la US Open, după ce l-a învins pe francezul Thomas Faurel, scor 6-0, 7-5. Preda este primul jucător de tenis român care ajunge în această fază a competiției de la performanța lui Florin Mergea, care atingea în 2002 penultimul act.

În vârstă de 18 ani și originar din Constanța, precum unul dintre cei mai importanți tenismeni din istoria țării noastre, Andrei Pavel, a atras atenția în competiția juniorilor de la US Open. Cap de serie numărul 5, Preda a avut un început dificil în turneu, câștigând în trei seturi în primul meci, împotriva britanicului Oliver Bonding. Cu toate acestea, în tururile următoare, prestațiile sale au fost foarte bune

În turul al doilea, Luca Preda l-a eliminat pe americanul Kase Schinnerer cu scorul de 6-1, 6-3, ca în optimi acesta să treacă de francezul Thomas Faurel, scor 6-0, 7-5, obținând calificarea în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de peste Ocean. Preda și Faurel evoluează și în proba de dublu, fiind deja calificați în sferturi. Următorul meci în care cei doi vor juca împreună este programat joi seară, după ora 22:00, împotriva perechii americano-germane Razeghi A. / Schoenhaus M.

De reținut este faptul că, de-a lungul anilor, țara noastră a avut mai multe reprezentante care au ajuns în sferturile de finală la US Open, la juniori, dar pe tabloul masculin, lucrurile nu au stat așa de bine. Ultima jucătoare care a atins această performanță a fost Ilka Csoregi, în urmă cu 12 ani. Alături de ea se remarcă Elena Bogdan (2008), Raluca Olaru (2006), Mihaela Buzărnescu (2005) și Monica Niculescu (2004), toate dintre acestea reușind același rezultat.

Pentru a ajunge în semifinale, Luca Preda se va duela cu Nicolai Budkov Kjaer, principalul favorit al competiției. Norvegianul, și el în vârstă de 18 ani, a ajuns în semifinalele primului turneu al sezonului, la Australian Open, reușind totodată să triumfe la Wimbledon. Totodată, Kjaer a făcut deja un pas important în cariera de seniori, câștigând două turnee ITF de 15.000 de dolari în Antalya, în ultimele luni.

Meciul împotriva norvegianului este programat joi seară, de la ora 19:00.

Andrei Pavel, mărturisiri despre duelurile cu Federer

Fostul tenismen român Andrei Pavel, cel mai bun jucător de tenis din țara noastră după Ilie Năstase, a discutat despre meciurile sale împotriva „Celor Trei Mari”, elvețianul Roger Federer fiind jucătorul pe care l-a învins chiar în primul meci disputat între cei doi.

În vârstă de 50 de ani, constănțeanul a avut o carieră de succes, ajungând până pe locul 13 în clasamentul ATP la simplu, în anul 2004. El a mai ocupat și locul 18 la dublu în 2007.

De-a lungul carierei sale, Andrei Pavel a câștigat trei titluri ATP la simplu și șase la dublu. Acesta a mărturisit că nu și-ar fi imaginat ca Roger Federer, Novak Djokovic și Rafael Nadal să ajungă campionii care s-au dovedit a fi la finalul carierei.

Pavel a amintit modul în care Federer „l-a lipsit” de sume de bani și puncte importante în carieră, înfruntându-l pe elvețian de opt ori. Pavel s-a impus în două seturi în primul duel, scor 6-4, 6-3, în turneul german de la Hamburg, devenind primul și ultimul jucător român care reușește să-l învingă pe Federer într-un meci oficial.

„Pe zgură l-am bătut. Cred că avea 18-19 ani când am jucat prima oară cu el. Era primul meci și am obținut victoria, că după-aia n-a mai fost... Am avut șanse, trebuia să-l mai bat de cel puțin două ori, am avut șanse... Nicidecum (n.r. - nu și-ar fi imaginat să devină un mare campion) Nu știu, tenisul este un sport foarte dificil, pentru că trebuie să-ți găsești personalitatea de învingător, de mai bun decât oricine. Nu e ușor, e foarte, foarte greu să ți-o găsești.

Anumiți oameni o au - nebunia asta - iar eu cred că toți care au ajuns la o mare performanță au avut nebunia asta și disciplina. Așa se spune, că foarte mulți dintre sportivii de performanță au talent, alții au disciplină, unora le lipsește capul (n.r. puterea mentală). Unii au disciplina, dar n-au talentul și la cap lucrează.

Când dai de unul care le are pe toate trei și dacă îl pui pe linia cea bună, e super. Un lucru trebuie să-l ai ca să ajungi acolo sus! Trebuie mai multă disciplină decât talent. Trebuie să ai nebunia aia, și dacă n-o ai de la început sau o pierzi, trebuie s-o regăsești. Eu am avut-o la început, mi-am pierdut-o mult, iar apoi am început să mi-o regăsesc.”, a spus Andrei Pavel, la Un Podcast.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Grand Slam

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel