Echipa nationala Ultimele informații despre problemele la șold ale lui Mircea Lucescu: „Nu pot să vin acolo în cârje”
La o săptămână distanţă, cei de la Uniţi sub Tricolor şi-au explicat gestul.
"Acest mesaj s-a vrut adresat tuturor suporterilor din țara noastră, deopotrivă cei ai naționalei și ai echipelor de club, deoarece această mentalitate găunoasă a românilor de a veni la stadion doar dacă echipa merge excelent și e rost de calificări sau trofee, este generalizată la nivelul întregului fotbal românesc.
Calificarea la Euro a reliefat din nou tipologia așa-zisului suporter român, care atunci când echipa favorită nu înșiră victorii pe linie, preferă să absenteze de la stadion, totodată criticându-și deșănțat și ironizându-și de la distanță echipa, pe internet, chiar dacă vorbim teoretic de o entitate cu care acesta se identifică. Ulterior, dacă se ajunge la "șampanie, cupe și flori", se schimbă brusc placa și spectatorii se îmbulzesc la stadion, deoarece toți și-au amintit că din miștocari atunci când e greu, e plăcut să fie suporteri la bine și vor să-și aroge o bucățică din succes, să facă un selfie de învingător pe stadion, să anunțe cu surle și trâmbițe că a fost prezent atunci când s-au împărțit laurii celor pe care anterior îi desființa prin comentarii și huiduieli.
Pe lângă susținerea echipei doar la victorii, o altă nedorită meteahnă a publicului românesc este că de obicei devine preocupat de prezența la stadion în funcție de renumele adversarului. Pe scurt, când e vreun derby sau echipa proprie întâlnește un adversar de top, stadionul se umple, iar când adversara e una fără nume sau mai de coada clasamentului, stadionul e mai mult gol. În general, această practică e întâlnită atât la națională, cât și la cluburi. În această campanie, după ce cu Belarus și Kosovo, stadionul a fost pe jumătate gol, la meciul cu Elveția, cel mai important adversar din grupă, arena s-a umplut la refuz", au transmis cei de la Uniţi sub Tricolor pe pagina de Instagram.
Sursa foto: Captură Instagram Uniţi sub Tricolor
"Când e vorba de fotbal, toți se raportează și visează la marile campionate europene, dar acolo diferă mult și cultura suporterilor. Ca niște exemple punctuale, în Anglia sau Germania, indiferent că propria echipă se bate la titlu sau la retrogradare în a treia sau a patra ligă... nu contează că joci un derby al orașului sau întâlnești o echipă fără mare tradiție sau palmares... nu contează că joci acasă sau la sute sau mii de kilometri în deplasare... nu contează că e cald și soare sau mergi la meci pe ger sau ploaie torențială... contează să fii mereu acolo, meci de meci, lângă echipa ta, că asta e și esența termenului de la care provine cuvântul romanesc suporter, care are sensul de susținător.
La noi, din păcate, nu funcționează principiul conform căruia trebuie să fii prezent meci de meci, indiferent că echipa se bate la vreun trofeu sau e ciuca bătăilor, indiferent că-i vreun meci cu un adversar fără nume sau joci cu o echipă de top, indiferent că-i soare sau furtună, indiferent de stadion și locație. Reține, române, că ceea ce contează este doar echipa ta, cea pe care o iubești, o susții și cu care te indentifici și alături de care trebuie să fii mereu pe stadion, atunci când este posibil! Altfel, dacă vii doar preferențial după talia adversarului și forma echipei, te poți numi doar spectator când ajungi uneori pe stadion sau telespectator când îți "susții" echipa exclusiv de la TV sau pe internet. Doar România!", au mai transmis membrii galeriei.
La meciul România Elveţia au asistat 50.224 români, una dintre cele mai mari asistenţe înregistrate pe Arena Naţională. Tricolorii s-au impus cu 1-0 şi au câştigat grupa I de calificare la Campionatul European de Fotbal din 2024. La finalul partidei, a avut loc şi un spectacol pe gazon, fiind lansate mii de confetti chiar de pe gazon spre tribune.
George Puşcaş nu a fost chemat...
România este în urna a treia...
Duelul dintre Dinamo București și Petrolul Ploiești,...
Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...