Fotbal international Starea lui Edoardo Bove, fotbalistul care s-a prăbușit pe teren în meciul Fiorentina - Inter Milano
Data actualizării:
Data publicării:
Italianul Edoardo Bove, în vârstă de 22 de ani, s-a prăbușit pe suprafața de joc în timpul meciului dintre Fiorentina și Inter Milano, din Serie A.

Mijlocașul Fiorentinei, Edoardo Bove, se află la terapie intensivă după ce s-a prăbușit în timpul meciului din Serie A, împotriva Inter Milano, de duminică.

Fiorentina a anunțat într-un comunicat că Bove este menținut într-o stare de sedare medicală, pentru a facilita tratamentul și recuperarea, la Spitalul Universitar Careggi din Florența, după ce și-a pierdut cunoștința în timpul meciului. Clubul a adăugat că testele preliminare au exclus leziuni grave la nivelul sistemului nervos, inimii și plămânilor.

Sky Sport Italia, citat de DailyMail, a raportat că Bove respiră pe cont propriu și și-a recăpătat cunoștința.

Jocul a fost oprit, la scorul de 0-0, pentru o analiză VAR asupra unui gol anulat al lui Lautaro Martinez, când jucătorul în vârstă de 22 de ani s-a prăbușit brusc în minutul 17, după ce s-a aplecat pentru a-și ajusta gheata cu câteva secunde înainte.

Personalul medical a intervenit rapid pe teren, iar jucătorii Fiorentinei au format un cerc în jurul lui Bove, italian care s-a alăturat clubului sub formă de împrumut de la AS Roma, în august.

După ce Bove a fost transportat cu ambulanța, arbitrul le-a cerut jucătorilor, vizibil afectați și emoționați, să părăsească terenul și să se întoarcă la vestiare. Mai mulți fotbaliști din ambele echipe au fost văzuți plângând, într-o scenă tulburătoare.

Un purtător de cuvânt al competiției Serie A a declarat ulterior că meciul a fost suspendat și va fi reprogramat la o dată ulterioară.

Bove a jucat de mai multe ori pentru echipa națională Under-21 a Italiei și a înregistrat patru pase decisive și un gol în cele 14 apariții pentru Fiorentina în acest sezon.

Președintele Interului, Giuseppe Marotta, a declarat că suspendarea meciului a fost o decizie ușor de luat: „Fotbalul este o comunitate, așa că, în mod natural, atunci când se întâmplă astfel de situații, jucătorii și arbitrul au colaborat pentru a ajuta și a fost o decizie spontană să abandonăm jocul”, a declarat acesta pentru Sky Sport Italia.

Sprijinul pentru Bove a venit din partea altor cluburi din Serie A.

„Suntem cu tine, Edoardo!” a postat Juventus pe X, fost Twitter, în timp ce liderii campionatului, Napoli, au scris: „Hai, Edoardo, suntem alături de tine!”. Clubul său, AS Roma, a transmis: „Unul dintre noi, suntem cu toții alături de tine. Hai, Edo!”

Fiorentina a suferit o tragedie în 2018, când căpitanul lor în vârstă de 31 de ani, Davide Astori, a murit subit la hotelul echipei din Udine, chiar înaintea un meci împotriva echipei Udinese.

Totodată, fundașul Romei, Evan Ndicka, s-a prăbușit pe teren în repriza a doua a unui meci din Serie A cu Udinese, în aprilie, dar jucătorul din Coasta de Fildeș a fost declarat apt de joc câteva zile mai târziu, după o serie de teste.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Fotbalist de primă divizie, răpit în Ecuador

Fotbalistul ecuadorian Pedro Pablo Perlaza, care a...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu, declaraţii după Oţelul - FCSB 1-4. "Dacă puteam să fac 11 schimbări la pauză, le făceam. Nu sunt convins că toţi trag la aceeaşi căruţă"

Sursa: Agerpres

Gigi Becali, primul mesaj după moartea lui Helmuth Duckadam: "El spunea mereu că FCSB este Steaua"

Sursa: Agerpres

Handbalista Andreea Popa, cel mai tare mesaj după victoria cu Serbia: Se naşte o nouă generaţie

Sursa: Agerpres

Elias Charalambous a anunțat când va vorbi în limba română: „Înțeleg totul, așa că... fiți atenți!”

pixel