Jocurile Olimpice Stella Rutto, atleta kenyană care reprezintă România la Paris, a ratat calificarea în finală. „Am simțit o întindere la coapsă”
Data publicării:
Sportiva nu a reușit să își mențină ritmul foarte bun din prima parte a cursei, ratând calificarea în ultimul act la 3.000 metri obstacole.

Rutto s-a clasat pe a doua poziție, în primul kilometru parcurs

Atleta română de origine kenyană Stella Rutto a declarat, duminică, după ratarea calificării în finala probei de 3.000 m obstacole, la Jocurile Olimpice de la Paris, că a simțit o întindere la coapsă după cinci tururi.

„A fost OK, nu am reușit însă să mă calific în finală. După cinci tururi am simțit o întindere la coapsă. Nu e vorba despre o accidentare gravă, dar e o întindere. Am simțit prima oară această durere în urmă cu trei zile, probabil din cauza statului în avion. Am încercat să ajung la final, să termin cursa. M-am descurcat bine în primele cinci tururi, dar după aceea nu am mai putut ține ritmul”, a declarat Rutto.

„Bineînțeles că sunt dezamăgită, dar trebuie să accept rezultatul de azi. M-am pregătit mult pentru această ediție a Jocurilor Olimpice, dar asta e competiția și mă mă voi concentra de acum încolo pe următoarele curse”, a mai spus atleta care a obținut în iunie dreptul de a reprezenta România.

„Sunt fericită că pot concura pentru România, dar din păcate astăzi nu am putut să mă calific în finală. Mă pregătesc pentru Campionatele Mondiale, vom avea și semimaratonul de la Campionatele Europene și o cursă de cross-country”, a mai spus Rutto.

Stella Rutto a ratat calificarea în finala probei de 3.000 metri obstacole, duminică, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a fost înregistrată cu al 31-lea timp din serii.

Rutto, în vârstă de 27 ani, a luat startul în seria a treia și a încheiat a opta, în 9 min 31 sec 23/100, la distanță de primele cinci clasate care au obținut calificarea (din fiecare serie).

Atleta a început bine cursa și era a doua după o mie de metri, dar apoi a pierdut ritmul și a fost depășită de tot mai multe adversare.

Pe 9 iunie, la Europenele de la Roma, Rutto s-a clasat pe locul 4 în finală, cu timpul de 9 min 22 sec 36/100 (personal best), scrie Agerpres.

Bianca Ghelber și Ebru Bolat, celelalte două reprezentante ale României

În cursul zilei de astăzi, o altă româncă ce evoluează la JO 2024 este Bianca Ghelber, care urmărește o calificare în finala probei de aruncare a ciocanului.

Sportiva în vârstă de 34 de ani a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene U23 din 2011, cel mai important rezultat al carierei sale fiind obținut în urmă cu doi ani, la Campionatele Europene de la München, unde a câștigat medalia de aur cu o aruncare de 72,72 metri.

De asemenea, Bianca a mai reprezentat România la Jocurile Olimpice, participând în 2008 (Beijing), 2012 (Londra) și 2020 (desfășurate un an mai târziu, Tokyo).

Cea de-a treia și ultima reprezentantă a țării noastre la Paris din a zecea zi a Jocurilor Olimpice 2024, este Ebru Bolat, navigatoarea care a reușit să ocupe locul 19 din totalul de 43 de participante în proba feminină de dinghy, sâmbătă, după primele șase curse.

Yachting

13:00 - 20:00

Ora 15:35 - Dinghy feminin, runda 7 și runda 8: Ebru Bolat


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel