Fotbal international Au fost stabilite sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor. Meciuri tari, demne de finale de EURO sau Mondial
Fostul internaţional francez Thierry Henry, actualul selecţioner al naţionalei de tineret a Franţei, a afirmat că a suferit de depresie în timpul carierei de jucător, o problemă cu care s-a confruntat şi în copilărie şi care a reieşit la suprafaţă când a fost antrenor în Canada în timpul pandemiei de coronavirus, transmite AFP.
Am minţit foarte mult timp, pentru că societatea nu era pregătită să asculte ceea ce aveam de spus, a relatat campionul mondial din 1998, acum în vârstă de 46 de ani, într-un interviu acordat podcast-ului The Diary of a CEO (Jurnalul unui CEO), publicat luni.
Cel mai bun marcator din istoria clubului londonez Arsenal a afirmat că starea aceasta de depresie l-a afectat în toţi anii în care a strălucit cu mingea la picior, fără a fi conştient de ea.
În toată cariera mea, de la naştere, am fost în depresie, a declarat Henry. Ştiam acest lucru? Nu. Am făcut ceva pentru a trece peste acest lucru? Nu. Însă m-am adaptat la un anumit mod de viaţă, a mai spus fostul atacant.
În viaţă, trebuie să pui un picior (înainte), iar apoi pe celălalt şi să mergi. Este ceea ce îmi spun de când eram tânăr. Nu m-am oprit niciodată din mers, cu excepţia perioadei Covid-ului, în care nu a putut, iar atunci a început să realizeze ce i se întâmplă.
Retras din activitatea fotbalistică din 2014, fostul fotbalist francez s-a trezit izolat timp de un an în Canada, departe de copiii săi, rămaşi în Europa, din cauza crizei sanitare, în perioada în care o antrena pe Montral Impact, în campionatul nord-american (MLS).
Lui Henry i-a venit să plângă 'aproape în fiecare zi fără motiv, după cum a povestit actualul antrenor al naţionalei U21 a Franţei: Lacrimile veneau singure. De ce? Nu ştiu, dar poate că se aflau acolo de mult timp. (...) Tehnic, nu eram eu, eram eu tânăr.
Henry a legat fragilitatea sa mentală de copilărie şi de căutarea constantă a aprobării faţă de tatăl său, foarte critic cu performanţele sale.
Când eram mic, îmi spunea mereu 'nu ai făcut bine asta'. Atunci, evident, când auzi acest lucru mai des ca orice, devine ceva care rămâne, a spus Henry. După ce a marcat toate goluri într-un meci câştigat cu 6-0, în adolescenţă, şi-a adus aminte Thierry Henry că tatăl său nu a fost mulţumit: Nu ai controlat mingea, ai ratat centrarea.
Prezenţa paternă a ajutat într-o măsură sportivul, dar nu a ajutat la fel şi omul, a concluzionat Henry, conform Agerpres.
Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...