Fotbal international Tom Lockyer, căpitanul lui Luton Town care a făcut stop cardiac pe teren, nu ştie încă dacă va mai juca fotbal. Medicii trebuie să decidă
Data actualizării:
Data publicării:
La începutul lunii decembrie, fanii lui Luton Town, dar şi toată lumea fotbalului englez, a fost şocată. Tom Lockyer, căpitanul echipei, a făcut stop cardiac în timpul meciului cu Bournemouth. 

Tom Lockyer, căpitanul echipei Luton Town, care a suferit un stop cardiac în timpul unui meci din Premier League la începutul lui decembrie, a anunţat că va consulta cardiologii pentru a decide viitorul său în fotbal, informează AFP.

Fundaşul galez în vârstă de 29 de ani s-a prăbuşit pe gazonul din Bournemouth în timpul meciului de pe 16 decembrie. El a primit îngrijiri la faţa locului, apoi a petrecut cinci zile în spital, unde i s-a implantat un defibrilator cardiac (ICD) pentru a preveni repetarea unui atac de cord, scrie Agerpres.

"Voi face tot posibilul, în orice fel, pentru a ajuta" echipa în lupta pentru a rămâne în elită, a scris duminică Lockyer pe reţelele de socializare. "Rămâne de stabilit în ce măsură, pentru că trebuie să mă întâlnesc cu specialişti în acest nou an", a continuat el.

Căpitanul "pălărierilor" a suferit deja o intervenţie chirurgicală pentru a corecta o fibrilaţie atrială, după ce nu s-a simţit bine în timpul meciului câştigat de Luton împotriva lui Coventry în finala play-off-ului pentru promovarea în Premier League în luna mai.

Fibrilaţia atrială provoacă o frecvenţă cardiacă neregulată şi adesea anormal de rapidă. Luton a indicat că stopul cardiac suferit de Lockyer la mijlocul lui decembrie nu are nicio legătură cu această problemă.

Luton este acum pe locul 18 în campionat, primul retrogradabil, însă a obţinut două victorii importante în cele trei meciuri disputate după accidentul lui Lockyer, care a lăudat "spiritul de luptă" al coechipierilor săi.

El a adăugat că performanţele lor i-au oferit "un impuls atât de necesar" în timpul convalescenţei, la fel ca numeroasele mesaje de sprijin pe care le-a primit în ultimele două săptămâni.

"Să văd bannerele de pe teren, să-mi aud numele scandat (de public) a însemnat foarte mult pentru familia mea şi pentru mine", a scris el, aducând şi un omagiu "eroilor" care i-au salvat viaţa la Bournemouth.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...

Fotbal international Mario Balotelli, pe picior de plecare de la Genoa

Italianul Mario Balotelli este aproape de plecarea de...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?