Superliga Romaniei Transfer tare la Rapid după înfrângerea cu Botoşani. Alex Dobre a semnat
Data publicării:
Alexandru Dobre, fostul jucător al lui Port Vale, Bournemouth şi Famalicao, a semnat cu Rapid. 

Alexandru Dobre a revenit în Giuleşti. Fotbalistul român, cu un singur meci amical în carieră pentru giuleşteni (în 2016, înainte de intrarea clubului în faliment), a semnat cu Rapid din postura de jucător liber de contract, pe o perioadă de doi ani. Acesta are şi opţiune de prelungire pentru încă un sezon. 

„Este un moment important pentru mine, mă bucur că am reușit în cele din urmă să ajung în Giulești. Este o provocare să joc în campionatul României și abia aștept să o fac pentru Rapid. Am venit cu inima deschisă, Rapid este un club frumos, cu tradiție, cu niște suporteri incredibili, și sper să îi fac fericiți prin evoluțiile mele”, a declarat Alex pentru fcrapid.ro.

În 2016, Dobre a evoluat pentru Rapid în ultimul meci amical înainte de faliment, intrând în partea a doua a meciului cu Domnești (4-1). După această experiență, Alex a preferat să meargă în Anglia, la Bournemouth, de unde a fost împrumutat la Bury, Rochdale, Yeovil Town și Wigan. Dobre nu a debutat pentru Bournemouth în campionat, dar a fost rezervă la două meciuri de Premier League, cu Chelsea şi West Ham. În Cupa Angliei, a jucat într-o victorie cu Luton Town, scor 4-0. 

Din Anglia, în Franţa, în Portugalia şi acum în România

În urmă cu patru ani, mijlocașul născut la București a fost transferat definitiv de Dijon, formație cu care a jucat în Ligue 1, iar în vara anului trecut a ajuns la Famalicao, în prima ligă portugheză.

„Alex este un jucător care a cochetat cu echipa națională și care, cu siguranță, o să ne ajute să ajungem din nou sus. Este un jucător de explozie, care a jucat în Anglia, în Franța și Portugalia, iar acum vine să pună osul la treabă pentru Rapid. Bine ai venit Alex, abia așteptăm să te vedem pe teren!”, l-a caracterizat Daniel Sandu, directorul sportiv al Rapidului.

Pe lângă meciuri la naționalele U17, U21 și U23, Dobre a jucat în două meciuri pentru echipa mare a României, ambele în 2023, în preliminariile pentru Euro 2024.

De asemenea, Alex a jucat în toate cele trei meciuri din grupele Turneului Olimpic de la Tokyo, în două dintre ele fiind integralist.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel