Fotbal Trei jucători noi la Corvinul Hunedoara. Bogdan Apostu a confirmat
Data publicării:
Impresarul Bogdan Apostu anunţă trei noi transferuri la Corvinul Hunedoara. Este vorba despre doi mijlocaşi şi un atacant, toţi trei din străinătate. În plus, la Hunedoara mai este aşteptat şi un fundaş central. 

"Începutul în Liga 2 a fost greu, anevoios, cumva normal, nu neapărat după anunţul Comitetului Executiv al FRF, cât mai degrabă după o vară extrem de încărcată, cu meciuri la nivel înalt, cu o încărcătură mentală extrem de mare, care şi-au spus cuvântul. Vorbim despre jucători care nu erau obişnuiţi cu un asemenea nivel. Cei mai mulţi jucători de la Corvinul promovau acum un an din Liga III în Liga II. Şi au avut un parcurs european excepţional, exceptând returul cu Astana. Pot spune că a fost ceva admirabil pentru fotbalul românesc. Au avut prestaţii bune, solide, dar această vară grea şi-a spus cuvântul. Reîntoarcerea la liga secundă nu e la fel de simplă. De jos în sus e uşor să mergi, dar când eşti nevoit să cobori nivelul intervin mai mulţi factori. 

Dar am mai făcut nişte transferuri la Corvinul, au mai venit 3 jucători străini, doi mijlocaşi şi un atacant. Golgheterul ligii secunde din Bosnia din sezonul trecut, un atacant sârb foarte bun, cu şcoala lui Partizan Belgrad în spate. A marcat minimum 15 goluri în fiecare an. Plus doi mijlocaşi buni, un belgian şi un macedonean. Va mai veni şi un fundaş central. Deci echipa s-a întărit şi se va întări în continuare. Eu cred că va redeveni o echipă puternică în Liga II, chiar dacă nu are drept de promovare. E un an al reconstrucţiei, un an în care se pregăteşte sezonul următor. Nu e niciun fel de problemă, tot ce s-a întâmplat în această vară la Hunedoara e un bonus după câştigarea Cupei României", a declarat Bogdan Apostu la Prosport Live. 

Federația Română de Fotbal a stabilit datele pentru cele trei partide restante ale echipei Corvinul Hunedoara, din primele etape ale sezonului 2024-2025 din Liga 2. Programul echipei hunedorene a fost serios afectat de participarea în competițiile europene, după ce Corvinul a câștigat Cupa României în sezonul precedent și a avut parte de un calendar extrem de încărcat, inclusiv în Europa League.

Cu toate că FRF și-a exprimat aprecierea pentru performanțele echipei, inclusiv eliminarea echipei maghiare Paksi din Europa League, solicitarea clubului de schimbare a statutului său juridic din cel de drept public în cel de drept privat pentru a putea promova în Superliga a fost respinsă din cauza opoziției altor patru echipe din liga secundă: FC Voluntari, FC U Craiova, FC Argeș și FK Csikszereda. Cele patru cluburi de fotbal au făcut contestație la decizia inițială a FRF de a acorda șansa hunedorenilor să promoveze în liga superioară de fotbal.

Jocurile restante vor avea loc după cum urmează: partida cu CSC Șelimbăr din prima etapă se va juca pe 18 septembrie, meciul cu Unirea Ungheni din etapa secundă este programat pentru pe 25 septembrie, iar confruntarea cu CS Afumați din etapa cu numărul 3 a fost programată pe 6 noiembrie.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel