Echipa nationala Ultraşii naţionalei cer FRF să facă apel la TAS. Nu sunt de acord cu suspendarea terenului
Echipa națională a României a reușit să ofere o evoluție spectaculoasă în meciul de debut la EURO 2024, prestația jucătorilor români fiind menționată în numeroase publicații internaționale.
România a învins Ucraina cu 3-0, iar Mircea Lucescu și-a ales preferatul. Antrenorul a spus că marcatorul celui de-al treilea gol al partidei, Denis Drăguș, ar trebui să facă parte dintr-un campionat de elită din Vestul Europei, date fiind calitățile sale.
„Drăguș a fost formidabil. Îmi pare rău că nu pot să îi laud pe toți. Am spus data trecută că nu mi-a plăcut cum a evoluat Stanciu, pentru că este căpitanul și are niște obligații de echipă.
Să fie mai prezent în colectivitate. Mi-a plăcut foarte mult Drăgușin, pentru că era în competiție cu Zabarnîi. Doi jucători foarte tineri, de mare perspectivă. De data asta a câștigat Drăgușin. Mi-au plăcut toți ceilalți.
Dar am vrut să îi remarc pe aceștia pentru că aveam niște pretenții. Drăguș este un fotbalist care are calități deosebite și nu are ce să caute în campionatul Turciei. Ar trebui să joace în Vest.
S-a ridicat la nivelul lui Dovbyk, care e golgheterul Spaniei. Îți dai seama ce a făcut?! Mi-a plăcut foarte mult” a spus Mircea Lucescu, potrivit Fanatik.
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
- Luni, 17 iunie: România – Ucraina (München, 3-0)
- Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – România (Köln, 22:00)
- Miercuri, 26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19:00)
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...