Tenis Turneul Campioanelor. Aryna Sabalenka şi Iga Swiatek, ”finala” din semifinală
Data actualizării:
Data publicării:
Iga Swiatek și-a câștigat grupa și va juca în semifinalele Turneului Campioanelor împotriva actualului lider mondial, Aryna Sabalenka.

Aryna Sabalenka (Belarus, liderul mondial al tenisului feminin) a învins-o vineri noaptea pe kazaha Elena Rîbakina, locul 4 mondial, în trei seturi, 6-2, 3-6, 6-3, şi s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor (WTA Finals), unde o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek, care și-a câștigat grupa, informează AFP, scrie Agerpres.

Sabalenka, care a încheiat pe locul 2 grupa sa, după americanca Jessica Pegula (locul 5 WTA), păstrează astfel şanse să rămână lider, după un meci întrerupt joi de ploaie când era condusă în setul al doilea. Turneul Campioanelor reuneşte la Cancun (Mexic) cele mai bune opt jucătoare din acest sezon.

Swiatek, numărul 2 mondial, a învins-o apoi pe tunisianca Ons Jabeur (locul 7 WTA), 6-1, 6-2, după doar 67 de minute, şi a terminat pe primul loc în grupa sa, în care a câştigat toate cele trei meciuri, fără set pierdut

În semifinale a acces şi jucătoarea americană Coco Gauff (locul 3 WTA), deţinătoarea titlului la US Open, care a trecut cu 5-7, 7-6 (4), 6-3 de campioana de la Wimbledon, cehoaica Marketa Vondrousova (locul 6 WTA).

Gauff o va înfrunta în semifinală pe compatrioata sa Pegula, însă duelul dintre Sabalenka şi Swiatek va fi în centrul atenţiei, înainte de WTA Finals, diferența dintre cele două sportive fiind de numai 650 de puncte.

Dacă Sabalenka va câştiga, va încheia anul în fruntea ierarhiei WTA, dar o înfrângere i-ar oferi lui Swiatek şansa de a reveni în fotoliul de lider, pe care l-a ocupat deja timp de 75 de săptămâni până la US Open. Va fi o revanşă după semifinala de anul trecut de la Fort Worth (Texas), când Sabalenka s-a impus cu 6-2, 2-6, 6-1.

Cele două jucătoare sunt la egalitate după cele două confruntări din acest sezon, ambele pe zgură. Swiatek, campioana en titre de la Roland Garros, a câştigat finala de la Stuttgart, în timp ce Sabalenka s-a impus la la Madrid.

Duelul dintre Gauff şi Pegula va fi prima semifinală în întregime americană la Turneul Campioanelor, de când formatul cu două grupe de patru a fost reintrodus în 2003.

Cele două meciuri din semifinale sunt programate în această noapte, duelul american fiind cel care deschide ”balul” din ”careu de ași”, fiind urmat de meciul cel mai așteptat, ”bătălia” pentru locul 1 mondial.

Citește și: Gabriela Ruse, cea mai în formă jucătoare a României la Billie Jean King Cup. Vine după finala de la Transylvania Open

Sonia Baciu
Categorie: Tenis
Tagurile articolului: aryna sabalenka  cancun  cele mai bune 8 jucatoare  competitie  iga swiatek  mexic  tenis  wta finals 

logo icon Articole similare

Tenis Simona Halep, omagiu la retragerea spaniolului Rafael Nadal

Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...



logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel