Fotbal international Au fost stabilite sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor. Meciuri tari, demne de finale de EURO sau Mondial
FIFA şi UEFA au transmis Guvernului spaniol şi Federaţiei Spaniole de Fotbal, RFEF, că dacă forul de conducere al fotbalului spaniol nu va avea un nou preşedinte în următoarele trei luni, Spania va fi suspendată. Astfel, cluburile din La Liga ar putea fi excluse din competiţiile europene, iar naţionala de fotbal a Spaniei, campioană europeană en-titre, nu va mai avea voie să participe la EURO şi Cupa Mondială. În plus, FIFA şi UEFA ar putea decide inclusiv excluderea Spaniei de la organizarea Campionatului Mondial din 2030. â
"A venit timpul să îşi aleagă un nou preşedinte. Dacă acest proces nu merge mai departe şi dacă RFEF va continua să funcţioneze fără un preşedinte în următoarele luni, FIFA şi UEFA vor acţiona", a transmis Garcia Silvero, directorul juridic al FIFA, conform AS.
Obiectivul acestui ultimatum este să deblocheze procesul electoral din cadrul RFEF. Astfel, FIFA, UEFA şi RFEF s-au aşezat la masă cu reprezentanţii guvernului spaniol, pentru ca preşedintele să fie ales până în luna decembrie, pentru un mandat de 4 ani, şi pentru a încheia, astfel, instabilitatea la nivelul conducerii fotbalului spaniol, instalată de la schimbarea lui Luis Rubiales.
"FIFA şi UEFA sunt foarte îngrijorate de situaţia RFEF. Federaţia Spaniolă a fost condusă de un interimar de mai bine de un an. Este una dintre cele mai importante federaţii din lume, aşa că noi considerăm că este timpul să aibă un preşedinte. Am cerut RFEF să convoace imediat alegeri în conformitate cu ordinul electoral aprobat de CSD. Asta înseamnă că în termen de 15-20 de zile trebuie să fie convocate alegeri pentru preşedintele RFEF şi pentru Adunarea Generală. Am cerut ca noul preşedinte RFEF să fie ales în termen de maximum trei luni", mai transmite Garcia Silvero.
Directorul de integritate al UEFA, Angelo Rigopoulos, a fost şi el clar în această privinţă.
"Vorbim de una dintre cele mai importante federaţii. Nu poate funcţiona fără un preşedinte. Comitetul Executiv al UEFA are informaţii despre aceste situaţii. Dacă o federaţie nu îşi îndeplineşte obligaţiile şi datoriile, atunci poate fi suspendată. S-a întâmplat deja cu alte federaţii europene, şi nu vrem să ajungem în acest punct cu Spania", a transmis el.
În 2030, Spania, Maroc şi Uruguay ar urma să organizeze Cupa Mondială, însă spaniolii ar putea fi excluşi.
"Pe 11 decembrie, are loc un congres FIFA, unde va fi oficializată organizarea CM 2030. Cei 211 membri ai FIFA votează şi sunt multe îndoieli cu privire la situaţia RFEF. Este dificil pentru noi să lucrăm cu o Federaţie care nu are un preşedinte, mai ales că vorbim de un proiect care va dura 6 ani. Suntem convinşi că nu va fi nicio suspendare şi că RFEF va avea un preşedinte rapid", a mai transmis şi Garcia Silvero.
Secretarul general al RFEF, însă, răspunde acid.
"Înţeleg că TAD şi CSD sunt organisme independente, dar nu pot reprezenta o problemă pentru noi, cei care organizăm alegerile. Vrem să avem alegeri, să încheiem acest proces. Dar sunt multe în joc. Singurul lucru pe care îl vrem este o garanţie, pentru ca procesul electoral să poată începe şi să fie completat", a declarat Alvaro de Miguel.
Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...