Superliga Romaniei Un fost portar al Rapidului, mesaj pentru Marian Aioani, ajuns rezerva lui Ben Siegrist
Data publicării:
Marian Aioani a venit iarna trecută la Rapid, de la Farul Constanţa, pentru a umple locul lăsat liber în echipă de Horaţiu Moldovan, plecat la Atletico Madrid. Pe finalul sezonului trecut, însă. Aioani a fost ţinut pe bancă de puştiul Ungureanu, iar în acest sezon, după ce a apărat în primele etape, Aioani a fost înlocuit de Benjamin Siegrist, fostul portar al lui Celtic. 

Florin Tene, fost portar al Rapidului, a vorbit în cadrul unui podcast despre Aioani şi i-a transmis acestuia un mesaj scurt. 

”Mi-a plăcut Aioani. Și când era la Farul și la Târgoviște. Se anunța un portar care bate la porțile naționalei. Îmi pare rău pentru el că nu mai apără și e rezervă. Rapid are un portar bun acum care apără. 

Eu sper să treacă peste perioada asta grea. Nu e ușoară. Am încredere că poate să-și revină. La calitățile pe care le are, sincer să fiu m-aș fi așteptat la mai mult din partea lui”, a spus Florin Tene.

La sfârşitul sezonului trecut, Rapidului i se recomanda să îl vândă pe Aioani 

După ce Bogdan Ungureanu a apărat câteva meciuri pe finalul sezonului trecut la Rapid şi s-a achitat chiar bine de sarcini, Florin Prunea, fostul portar al naţionalei, le recomanda şefilor din Giuleşti să îl vândă pe Marian Aioani. 

”Un lucru îmbucurător este că am văzut un portar de 17 ani, un băiat care mie îmi place foarte mult și care trebuie să joace din punctul meu de vedere.

Și dacă era pe linia porții, nu avea ce să facă la golul lui Debeljuh. Nu a fost depășit deloc. A făcut tot ce a putut el. A fost bară gol. Nu avea ce să facă. L-am văzut și etapa trecută. Este un copil de 17 ani. Eu cred că trebuie să avem încredere în el, să îl susținem.

Mă gândeam aseară că Rapid îl are și pe Aioani. Cred că ar fi mai bine să i se dea drumul la o altă echipă și Ungureanu să beneficieze de regula U-21 pentru că să ai portar sub vârstă este un avantaj incredibil.”, a spus Florin Prunea, la digisport.ro.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel