Fotbal international Ungaria şi Slovacia s-au calificat la EURO 2024 - Foto
Data actualizării:
Data publicării:
Echipele de fotbal ale Ungariei şi Slovaciei s-au calificat la EURO 2024, după meciurile desfăşurate joi seara, în preliminarii.

Ungaria a smuls un egal în Bulgaria, 2-2, graţie autogolului lui Alex Petkov (90+7), la ultima fază a meciului, o lovitură liberă executată de Dominik Szoboszlai. Oaspeţii au deschis scorul prin Martin Adam (10), dar Spas Delev (24) a egalat, iar Kiril Despodov (79 - penalty) i-a adus pe bulgari în avantaj. Ambele echipe au avut câte un jucător eliminat. Slovacia a dispus de Islanda cu 4-2, după ce insularii au deschis scorul.

Pentru Slovacia este al treilea turneu final european consecutiv la care va participa. Azerbaidjanul şi Luxemburgul au realizat surprizele serii, prin proporţiile victoriilor reuşite pe teren propriu. Azerbaidjanul a învins Suedia al scor de forfait, 3-0, deşi a jucat mai bine de jumătate de oră în zece oameni. Emin Mahmudov, jucător la Neftci Baku, echipă antrenată de Adrian Mutu, a reuşit o dublă.

Luxemburgul a dispus de Bosnia-Herţegovina cu 4-1 şi ocupă un remarcabil loc trei în grupă, după Portugalia şi Slovacia. Portugalia a trecut de Liechtenstein cu scorul de 2-0, în deplasare, marcând după pauză prin Cristiano Ronaldo şi Joao Cancelo.

Spania a câştigat în Cipru cu 3-1, golurile ibericilor fiind reuşite de Lamine Yamal, Mikel Oyarzabal şi Joselu. Scoţia a evitat eşecul în Georgia, 2-2, printr-un gol marcat de Lawrence Shankland (90+3). Kvaratselia a realizat o dublă pentru gazde (15, 57), celălalt gol al oaspeţilor fiind semnat de Scott McTominay (49).

Muntenegru a trecut de Lituania cu 2-0 şi păstrează şanse teoretice de calificare. Fundaşul Risto Radunovic (FCSB) a fost integralist la gazde. Austria a învins Estonia cu 2-0, în deplasare, detronând liderul grupei, Belgia.

Au obţinut calificarea până acum la EURO 2024, care va avea loc în Germania (echipă calificată din oficiu), următoarele formaţii: Spania, Scoţia, Franţa, Anglia, Austria, Belgia, Turcia, Ungaria, Portugalia, Slovacia. Rezultatele de joi: Grupa A Cipru - Spania 1-3 Au marcat: Kostas Pileas 75, respectiv Lamine Yamal 5, Mikel Oyarzabal 22, Joselu 28. Georgia - Scoţia 2-2 Au marcat: Hvicea Kvaratselia 15, 57, respectiv Scott McTominay 49, Lawrence Shankland 90+3.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Spania 7 6 0 1 22-4 18

2 Scoţia 7 5 1 1 14-5 16

3 Norvegia 7 3 1 3 11-9 10

4 Georgia 7 2 2 3 11-15 8

5 Cipru 8 0 0 8 3-28 0

Grupa F Azerbaidjan - Suedia 3-0 Au marcat: Emin Mahmudov 3, 89, Renat Dadaşov 6. Cartonaş roşu: Bahlul Mustafazad (Azerbaidjan) 57. Estonia - Austria 0-2 Au marcat: Konrad Laimer 26. Philipp Lienhart 40.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Austria 8 6 1 1 17-7 19

2 Belgia 7 5 2 0 17-4 17

3 Suedia 7 2 1 4 12-12 7

4 Azerbaidjan 7 2 1 4 7-12 7

5 Estonia 7 0 1 6 2-20 1

Grupa G Bulgaria - Ungaria 2-2 Au marcat: Spas Delev 24, Kiril Despodov 79 - penalty, respectiv Martin Adam 10, Alex Petkov (autogol) 90+7. Cartonaşe roşii: Valentin Antov (Bulgaria) 36, Milos Kerkez (Ungaria) 57. Muntenegru - Lituania 2-0 Au marcat: Edvin Kuc 3, Stevan Jovetic 48.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Ungaria 7 4 3 0 13-6 15

2 Serbia 7 4 1 2 13-7 13

3 Muntenegru 7 3 2 2 8-8 11

4 Lituania 8 1 3 4 8-14 6

5 Bulgaria 7 0 3 4 5-12 3 Grupa J Liechtenstein - Portugalia 0-2 Au marcat: Cristiano Ronaldo 47, Joao Cancelo 57. Luxemburg - Bosnia-Herţegovina 4-1 Au marcat: Mathias Olesen 6, Gerson Rodrigues 30 - penalty, 90+5, Nihad Mujakic (autogol) 55, respectiv Renato Gojkovic 90+3. Slovacia - Islanda 4-2 Au marcat: Juraj Kucka 30, Ondrej Duda 36 - penalty, Lukas Haraslin 47, 55, respectiv Orri Oskarsson 17, Andri Gudjohnsen 74.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Portugalia 9 9 0 0 34-2 27

2 Slovacia 9 6 1 2 15-7 19

3 Luxemburg 9 4 2 3 12-19 14

4 Islanda 9 3 1 5 17-14 10

5 Bosnia-Herţegovina 9 3 0 6 8-18 9 6 Liechtenstein 9 0 0 9 1-27 0 Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte Primele două clasate din fiecare grupă se califică la turneul final al EURO 2024, care va avea loc în Germania. 

dcsport Team
Categorie: Fotbal international
Tagurile articolului: calificare euro 2024  slovacia  ungaria 

logo icon Articole similare

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel