Tenis Urcare importantă pentru Anca Todoni în clasamentul WTA. Ce loc ocupă Simona Halep
Data actualizării:
Data publicării:
Jucătoarea de tenis în vârstă de 20 de ani, Anca Todoni, a reușit să cucerească titlul WTA 125 de la Santa Cruz (Bolivia), în timp ce Simona Halep a urcat șapte locuri în ierarhia WTA după evoluția în competiția WTA 250 de la Hong Kong.

Anca Todoni urcă 21 de locuri în clasamentul WTA. Locul 876 pentru Simona Halep

Nu s-a produs nicio schimbare în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni. Belarusa Aryna Sabalenka se menține pe primul loc, cu peste o mie de puncte avans față de poloneza Iga Swiatek, care are la rândul său peste 2.700 de puncte în plus față de Coco Gauff (SUA).

Rusoaica Diana Shnaider, câștigătoarea turneului de la Hong Kong, a urcat două poziții și se află pe locul al 12-lea, în timp ce finalista Katie Boulter a reușit un salt de șase locuri, britanica fiind acum pe 23 în lume.

Slovaca Rebecca Sramkova, finalistă la Jiujiang (China) a reușit un salt de zece locuri și se află acum pe 43, în vreme ce campioana, elvețianca Viktorija Golubic a reușit un urcare impresionantă, de 63 de locuri, care a dus-o pe 105.

Turcoaica Zeynep Sonmez, câștigătoarea titlului la Merida (Mexic), a intrat în top 100, pe locul 91, după un salt de 36 de poziții. Finalista americană Ann Li a urcat 18 poziții și se află acum pe 93.

România are în continuare doar două reprezentante în top 100, pe Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, care staționează pe 70, respectiv 73. Irina Begu se menține și ea pe 102, Ana Bogdan a coborât un loc și este acum pe 113, iar Anca Todoni a făcut un salt de 21 de locuri după titlul WTA 125 câștigat la Santa Cruz (Bolivia), fiind acum pe 117.

Simona Halep, care a pierdut săptămâna trecută în primul tur la Hong Kong, a urcat șapte locuri și este pe 876.

La dublu, Monica Niculescu staționează pe 33, iar Gabriela Ruse, pe 62, scrie Agerpres.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Aryna Sabalenka (Belarus) 9.016 puncte

2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 7.970

3 (3). Coco Gauff (SUA) 5.230

4 (4). Jasmine Paolini (Italia) 5.144

5 (5). Elena Rybakina (Kazahstan) 4.971

6 (6). Jessica Pegula (SUA) 4.705

7 (7). Qinwen Zheng (China) 4.540

8 (8). Emma Navarro (SUA) 3.664

9 (9). Daria Kasatkina (Rusia) 3.368

10 (10). Danielle Collins (SUA) 3.176

..........................................................

70 (70). Sorana Cîrstea 914

73 (73). Jaqueline Cristian 902

102 (102). Irina-Camelia Begu 728

113 (112). Ana Bogdan 653

117 (138). Anca Todoni 643

129 (125). Elena-Gabriela Ruse 583

179 (188). Miriam Bulgaru 389

261 (229). Irina Bara 267

265 (261). Cristina Dinu 258

271 (274). Patricia Maria Țig 249

...................................................

876 (883). Simona Halep 27

...

Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 8.725 puncte

2 (2). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 6.880

3 (3). Liudmila Kicenok (Ucraina) 6.165

4 (4). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.948

5 (5). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.425

6 (6). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 5.316

7 (7). Sara Errani (Italia) 5.266

8 (8). Elise Mertens (Belgia) 5.240

9 (9). Taylor Townsend (SUA) 5.118

10 (10). Jasmine Paolini (Italia) 5.045

..........................................................

33 (33). Monica Niculescu 2.381

62 (62). Elena-Gabriela Ruse 1.379

197 (168). Irina Bara 399

199 (199). Andreea Mitu 396

217 (220). Jaqueline Cristian 368

280 (295). Briana Szabo 276

290 (300). Anca Todoni 265

...


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Tenis

logo icon Articole similare

Tenis Simona Halep, omagiu la retragerea spaniolului Rafael Nadal

Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel