Fotbal international Uşa naţionalei, închisă în nas pentru un star olandez după ce s-a transferat în Arabia Saudită
Data publicării:
Olandezul Steven Bergwjin nu va mai juca pentru naţionala Olandei după ce s-a transferat la Al Ittihad. 

Fotbalistul Steven Bergwijn nu va mai juca pentru reprezentativa Olandei după ce s-a transferat în Arabia Saudită, a afirmat selecţionerul Ronald Koeman, care nu l-a inclus în lotul pentru meciul de sâmbătă cu Bosnia-Herţegovina din Liga Naţiunilor, scrie BBC.

Bergwijn, în vârstă de 26 de ani, s-a transferat luni de la Ajax Amsterdam la Al-Ittihad în schimbul a 17,7 milioane de lire sterline. Fostul jucător al lui Tottenham are 35 de selecţii pentru naţionala la care a debutat în 2018. El a jucat în două meciuri la EURO 2024, unde Olanda a fost eliminată de Anglia în semifinale. Bergwijn a evoluat în prima repriză a întâlnirii din optimi împotriva României, câştigată cu 3-0.

"Capitolul este practic închis pentru el. Ştie ce gândesc eu despre asta", a spus Koeman.

"Când ai 26 de ani, principala ta ambiţie ar trebui să fie sportivă, nu financiară. Acestea sunt alegeri pe care le fac jucătorii", a adăugat el.

"Nu am fost niciodată în această situaţie, pentru că am putut merge la Barcelona. Ar fi putut rămâne la Ajax, nu-i atât de rău, nu-i aşa? Trebuie să respecţi alegerea, dar eu personal nu m-aş fi transferat", a spus fostul mare fundaş.

În lotul pentru meciul cu Bosnia nu a fost inclus nici Memphis Depay, extrema în vârstă de 30 de ani fiind fără echipă după ce s-a despărţit în iunie de la Atletico Madrid.

"Asta se întâmplă în primul rând pentru că nu are echipă. Asta înseamnă că nu joci fotbal şi nu poţi fi la echipa naţională. Memphis are 30 de ani, să sperăm că va găsi echipă şi va fi în formă. Atunci va continua să fie o opţiune pentru mine", a spus Koeman.

El a adăugat că este puţin probabil ca mijlocaşii Marten de Roon, de la Atalanta, şi Georginio Wijnaldum, de la formaţia saudită Al-Ettifaq, să fie chemaţi la naţională în viitor.

În altă ordine de idei, Koeman a confirmat că Virgil van Dijk, fundaşul lui Liverpool, în vârstă de 33 de ani, va continua cel puţin până la Cupa Mondială 2026 la naţionala al cărei căpitan este, scrie Agerpres. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...

Fotbal international Antrenorul Pep Guardiola, pe cale să semneze

Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel