Superliga Romaniei UTA Arad a anunțat cooptarea unui fundaș care a evoluat pentru Dinamo și Rapid
Data publicării:
Clubul de fotbal arădean a făcut anunțul prin intermediul rețelelor sociale.

Damien Dussaut, din nou sub comanda lui Mircea Rednic

Clubul de fotbal UTA Arad își întărește lotul după ce a ajuns la un acord cu Damien Dussaut pentru un sezon, cu drept de prelungire pentru încă o stagiune.

Dussaut și-a început cariera la Valenciennes, însă a mai evoluat pentru Standard Liege și Sint-Truiden. În 2019, fundașul dreapta s-a transferat în România pentru a se alătura echipei lui Dinamo, fiind adus chiar de antrenorul Mircea Rednic. El a evoluat în 10 meciuri.

Șase luni mai târziu, jucătorul a fost cedat celor de la Farul Constanța. Pentru constănțeni, Dussaut a bifat 70 de meciuri, reușind să înscrie goluri.

În sezonul 2022-2023 de Superligă, acesta a evoluat pentru Rapid București. De origine franceză, Dussaut a debutat în 2022 pentru naționala statului Martinica în partida cu Costa Rica (0-2).

Noul jucător al „Bătrânei Doamne” a avut șansa de a evolua și pentru naționalele de juniori ale Franței, U20 și U19.

UTA Arad și-a aflat parcursul în Cupa României

În urma tragerii la sorți efectuate miercuri, la Casa Fotbalului, s-au aflat grupele Cupei României, ediția 2024/2025. Evenimentul a avut loc în sala „Nicolae Dobrin”.

UTA Arad face parte din grupa C, alături de Farul Constanța, AFC Hermannstadt, Poli Iași, Unirea Unghieni și CS Sănătatea Serv. Publice.

Calendarul Cupei României, 2024/2025

Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024

Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024

Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024

Sferturi de finală: 2 aprilie 2025

Semifinale: 23 aprilie 2025

Finala: 14 mai 2025


Programul meciurilor din Cupa României, 2024/2025

Grupa A: FC Rapid 1923, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, CS Afumați, Campionii FC Argeș

• Etapa 1: Campionii FC Argeș – CFR Cluj, FC Botoșani – FC Rapid 1923, CS Afumați – Ceahlăul

• Etapa 2: Ceahlăul – CFR Cluj, CS Afumați – FC Rapid 1923, Campionii FC Argeș – FC Botoșani

• Etapa 3: FC Rapid 1923 – CFR, Ceahlăul – FC Botoșani, CS Afumați – Campionii FC Argeș

Grupa B: FCSB, Universitatea Craiova, ACS Petrolul 52, Dinamo 1948, Agricola Borcea, Metalul Buzău

• Etapa 1: Metalul Buzău – Universitatea Craiova, Dinamo – FCSB, Agricola Borcea – ACS Petrolul 52

• Etapa 2: ACS Petrolul 52 – Universitatea Craiova, Agricola Borcea – FCSB, Metalul Buzău – Dinamo

• Etapa 3: FCSB – Universitatea Craiova, Dinamo – ACS Petrolul 52, Agricola Borcea – Metalul Buzău

Grupa C: UTA Arad, Farul Constanța, Hermannstadt, Politehnica Iași, Unirea Ungheni, Sănătatea Servicii Publice

• Etapa 1: Sănătatea Servicii Publice – Farul Constanța, Politehnica Iași – UTA, Unirea Ungheni – Hermannstadt

• Etapa 2: Hermannstadt – Farul Constanța, Unirea Ungheni – UTA, Sănătatea Servicii Publice – Politehnica Iași

• Etapa 3: UTA – Farul, Politehnica Iași – Hermannstadt, Sănătatea Servicii Publice – Unirea Ungheni

Grupa D: Oțelul Galați, Sepsi OSK, ACSM Reșița, AFK Csikszereda, SCM Rm. Vâlcea, CSM Unirea Alba Iulia

• Etapa 1: Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK, AFK Csikszereda – Oțelul Galați, SCM Râmnicu Vâlcea – ACSM Reșița

• Etapa 2: ACSM Reșița – Sepsi OSK, SCM Râmnicu Vâlcea – Oțelul Galați, Unirea Alba Iulia – AFK Csikszereda

• Etapa 3: Oțelul Galați – Sepsi OSK, ACSM Reșița – AFK Csikszereda, Unirea Alba Iulia – SCM Râmnicu Vâlcea

Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Costel Gâlcă vrea cele trei puncte în meciul cu FC Botoșani

Antrenorul Universității Craiova, Constantin Gâlcă, a...

Superliga Romaniei Marius Șumudică nu e dorit la Rapid

Antrenorul Marius Șumudică nu ar fi dorit de o parte...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Costel Gâlcă vrea cele trei puncte în meciul cu FC Botoșani

Antrenorul Universității Craiova, Constantin Gâlcă, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Ianis Stoica, declaraţie de dragoste pentru Rapid? Ce a spus atacantul naţionalei U21 după succesul cu Elveţia din Giuleşti

Agerpres

Marcel Puşcaş trage concluziile despre Dorinel Munteanu şi Daniel Pancu: Pudibonzi sunt, au fost şi vor exista

Agerpres

Oţelul, Corvinul, FCSB, Dinamo, Farul, U Cluj şi alte echipe rămân fără galerie? Suporterii anunţă că nu mai vin la meciuri

Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres

Înaintea duelului cu Otelul Galați, Sabău numește unul dintre cei mai buni mijlocași din Superliga

pixel