Fotbal international Valencia - Real Madrid 1-2. Victorie pentru madrileni în La Liga
Data publicării:
Real Madrid s-a impus în fața Valenciei.

Echipa Real Madrid a început anul 2025 cu o victorie în campionatul de fotbal al Spaniei, impunându-se la limită în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Valencia CF, vineri seara, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 12-a din La Liga.

Gazdele au deschis scorul prin Duro Perales (27), însă madrilenii au egalat în finalul jocului prin Luka Modric (85), iar apoi au dat lovitura de graţie în timpul adiţional, prin Jude Bellingham (90+5), internaţionalul englez revanşându-se astfel după ce a ratat un penalty în minutul 55.

Oaspeţii au avut şi un gol anulat de VAR în repriza secundă, marcat de francezul Kylian Mbappe.

Real a evoluat în inferioritate numerică din minutul 79, după ce brazilianul Vinicius Junior a văzut cartonaşul roşu pentru o agresiune asupra portarului gazdelor, Stole Dimitrievski.

Meciul de pe stadionul Mestalla trebuia să se dispute iniţial la începutul lunii noiembrie, dar a fost amânat din cauza inundaţiilor de la Valencia, scrie Agerpres.

În urma acestui succes, Real Madrid a preluat conducerea în clasament, cu 43 de puncte (19 jocuri), depăşind-o Atletico Madrid, ocupanta locului secund, cu 41 de puncte (18 jocuri). Pe poziţia a treia se află FC Barcelona, cu 38 de puncte (19 jocuri).

Valencia ocupă locul 19 (penultimul), la egalitate de puncte (12) cu ultima clasată, Valladollid.

dcsport Team
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...

Fotbal international Mario Balotelli, pe picior de plecare de la Genoa

Italianul Mario Balotelli este aproape de plecarea de...

Fotbal international Andrei Raţiu, pasă de gol în campionatul Spaniei

Andrei Raţiu a fost decisiv pentru Rayo Vallecano în...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?