Superliga Romaniei Clinton N’Jie de la Rapid nu a primit viza pentru Dubai și a rămas în România
Jucătorul camerunez de fotbal...
Finanțatorul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a explicat plecarea lui Liviu Ciobotariu de la echipă.
„Liviu rămâne un om deosebit pentru mine. Dar trebuie făcută o mică analiză când ești pe ultimele locuri și nu mai ieși de acolo de multe etape. Aveam și o clauză în contractul cu Ciobotariu care spunea că dacă ești pe ultimele locuri poți fi demis unilateral. Deși nu am vrut să apelez la ea. Liviu chiar m-a întrebat aproape de Crăciun și mi-a zis «Dacă e ceva în neregulă, eu pot pleca».
I-am zis că vreau să rămână, dar începând să caut în dedesubturi, am constatat că de fapt, și îmi spuneau și alții, chiar și jucătorii, că e o problemă fizică. Și am cerut să văd și eu parametrii fizici. Și mi s-a spus că «Nu-i avem». Am întrebat «Cum nu-i aveți?!». Mi s-a spus că nu folosesc și de aici s-a accentuat totul.
Am vorbit cu Liviu și i-am zis că vreau să mă despart de preparatorul fizic. I-am zis «Tu poți să rămâi fără niciun fel de probleme, dar preparatorul fizic vreau să plece». Îmi pare rău să spun, dar așa s-a întâmplat. Liviu, foarte politicos, a zis că e staff-ul lui, că el răspunde și e solidar. Și a spus că dacă nu rămâne tot staff-ul, nu rămâne nici el. Ne-am despărțit amical. Nici nu am avut puterea să mă duc să-l salut la plecare. Dar rămânem cu un respect adevărat.
Lumea trebuie să se schimbe și dacă nu adaptăm... Toată performanța în fotbal e făcută de aceste sisteme de monitorizare, ca să poți gestiona fizicul și biologicul unui jucător. Așa știi cât e de încărcat, dacă poți să-l pui la efort.
Am vorbit foarte mult cu Patrik Lăzărescu, care a fost primul meu preparator fizic și care e un fel de mentor pe partea asta. Am vorbit des cu el și mi-a zis că în străinătate cluburile impun preparatorul fizic. Antrenorul face partea tehnico-tactică, iar preparatorul are altă poziție și importanță.”, a declarat Valeriu Iftime.
Înlocuitorul lui „Ciobi” este antrenorul Leo Grozavu, care a condus-o ultima dată pe Politehnica Iași, pe care a și promovat-o în Superliga României în 2023.
„I-am dat imediat telefon. I-am zis «Leo, ajută-mă! M-am nenorocit. Am nevoie de tine. Vreau să vii mâine». Leo, care e un salvator și mereu m-a salvat, vine azi la noi. Și cu Chiribici ca preparator fizic, care e plin de informații. Îmi pun bazele în Leo, staff și Chiribici, care are ceva special. E unul dintre cei mai interesanți preparatori din România.
Știu cum se folosește de informații, cum are nevoie de ele, cum caută să le optimizeze. Sunt destul de bucuros. Mi-am luat o grijă de pe cap. Sunt convins că nu vom retrograda.”, a mai declarat finanțatorul moldovenilor, într-un interviu pentru gsp.ro.
FC Botoșani se află pe locul 15 în Superliga, cu 18 puncte acumulate în 21 de etape disputate.
Jucătorul camerunez de fotbal...
Antrenorul Liviu Ciobotariu a...
Selecționerul echipei...
Jucătorul Stipe Juric, care...
Clubul de fotbal Petrolul Ploiești a anunțat un nou...
Fotbalistul în vârstă de 35 de...
Jucătorul camerunez de fotbal...
Antrenorul Liviu Ciobotariu a...
Selecționerul echipei...
Tunisianca Ons Jabeur, fostă numărul 2 mondial, s-a...