Superliga Romaniei Vali Creţu, "fotbalistul cu 9 vieţi", în lacrimi: Am vrut să joc gratis la FCSB. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu
Data publicării:
Valentin Creţu, fundaşul celor de la FCSB, a fost aproape să plece de la echipă în iarna trecută, după ce Gigi Becali a anunţat că renunţă la el. Acesta le-a propus conducătorilor echipei să nu îl mai plătească salariul, dar să îl lase să evolueze. 

Valentin Creţu este la FCSB din 2019, când a fost cumpărat de la Gaz Metan Mediaş pentru 125.000 euro. La finalul anului trecut, lui Valentin Creţu îi expira contractul cu FCSB, iar Gigi Becali anunţa că nu mai vrea să îl ţină la echipă, din moment ce urma să fie adus Nana Antwi. În cele din urmă, Creţu a fost păstrat, iar FCSB a câştigat titlul cu el în teren. 

Valentin Creţu a fost aproape să plece de la echipă şi în vara anului 2023. În mai 2023, când Creţu mai avea o lună de contract, Gigi Becali a anunţat că acesta nu va primi o prelungire. Ulterior, lucrurile s-au schimbat, iar Valentin Creţu a semnat cu FCSB, dar numai până la finalul lunii august, cu menţiunea că acesta va fi prelungit automat dacă echipa intră în Liga Campionilor. FCSB a ieșit în turul trei preliminar, dar Valentin Crețu tot și-a prelungit contractul, până la 31 decembrie 2023, iar Gigi Becali a anunțat că aceea e data în care fundașul va pleca, în cele din urmă, de la echipă. 

La începutul acestui sezon, Valentin Creţu şi-a prelungit din nou contractul cu FCSB şi va rămâne la echipa campioană cel puţin până la finalul stagiunii 2024/2025. 

Toate aceste incertitudini l-au marcat pe fundaşul dreapta al celor de la FCSB, care a izbucnit în lacrimi într-un interviu când a fost întrebat cum a rezistat. 

"Partea cu plecarea în cantonament fără să am contract a fost.... Soţia îmi spunea că nu se mai merită, că am şi eu o vârstă, am familie, am făcut destule. I-am spus că îmi doresc să merg, aşa simţeam eu. Astea sunt momente grele, trebuie să treci peste ele (n.r a izbucnit în lacrimi). Nu-i doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Să vii la antrenament cu aceeaşi dorinţă pe care am avut-o eu... Prin câte am trecut. Dar s-a meritat! Sunt momente grele şi nu doresc nimănui. Veneam acasă câteodată şi nu ştiam nici eu de unde mai am putere. Puterea cea mai mare mi-a dat-o familia. Ştiam cât am muncit şi cât muncesc şi nu înţelegeam de ce nu pot să mai continui câteva luni. 

Voiam să mă bucur, să iau campionatul. Nu câştigasem niciun campionat şi chiar mă gândeam, să plec chiar acum? I-am spus şi soţiei că joc şi fără bani. Eu chiar le-am spus că joc şi fără bani, nu îmi mai doresc niciun ban, vreau să joc fără bani. Asta a fost! A meritat tot sacrificiul. Când depăşeşti atâtea probleme şi treci prin atâtea şi reuşeşti, e ceva extraordinar", a declarat Valentin Creţu la Golazo.  


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel