Echipa nationala Ultraşii naţionalei cer FRF să facă apel la TAS. Nu sunt de acord cu suspendarea terenului
În ultimul timp, mai mulți fotbaliști români pe care selecționerul Edi Iordănescu se baza pentru lupta din competiția EURO 2024 s-au accidentat. Printre aceștia se numără Olimpiu Moruțan, care nu mai are șansa de a participa la turneul din vară, din cauza unei accidentări la tendonul ahilean, Vladimir Screciu, George Pușcaș și ultimii aflați pe lista de accidentări, Andrei Burcă și Florinel Coman. Dacă Screciu, Pușcaș și Coman nu sunt într-un pericol atât de mare de a nu participa la EURO, Andrei Burcă se resimte după o ruptură musculară suferită la sfârșitul săptămânii trecute. Acesta a început de îndată recuperarea, la Mogoșoaia.
Despre recuperarea lui Vladimir Screciu a vorbit finanțatorul clubului din Bănie, care a declarat că fotbalistul se află în Finlanda, unde urmează o serie de terapii pentru a putea redeveni apt să joace la EURO 2024.
„Mijlocașul Screciu a fost în Finlanda, a făcut două terapii. Doctorul din Finlanda, cel puțin din informațiile noastre, ar fi cel mai bun la nivel mondial pe zona în care Screciu are probleme.
După meciul cu FCSB, deci în Săptămâna Luminată, va mai face un RMN și atunci se va lua decizia mai departe. Noi sperăm ca el să fie apt pentru turneul final.
De aceea am și recurs la aceste terapii care sperăm să-l ajute să se recupereze cât mai repede și să aibă șanse să fie apt pentru EURO, a declarat Mihai Rotaru, la Fanatik Superliga.
- România – Ucraina (Munchen), 17 iunie, ora 16:00
- Belgia – România (Koln), 22 iunie, ora 22:00
- Slovacia – România (Frankfurt), 26 iunie, ora 19:00
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...