Fotbal Victor Angelescu se pronunță în cazul stenogramelor dintre Niculae și Bocciu, care îl implică pe arbitrul Colțescu
Data actualizării:
Data publicării:
Victor Angelescu nu crede că președintele clubului rapidist a discutat cu Sebastian Colțescu, precum se înțelege din stenogramele în care sunt implicați Daniel Niculae și „Bocciu”.

Victor Angelescu îi ia apărarea lui Niculae

Victor Angelescu a încercat să explice cazul stenogramelor în care apar numele lui Daniel Niculae și Liviu Ungurean, zis Bocciu, mai ales în ceea ce privește secțiunea unde președintele Rapidului a folosit expresia „Am vorbit cu Colțescu”.

Acționarul minoritar al clubului giuleștean este convins că Daniel Niculae nu a vorbit la telefon cu Sebastian Colțescu, arbitrul VAR de la derby-ul cu FCSB, meci încheiat cu 4-0 în favoarea rapidiștilor.

Eu nu cred asta [că Daniel Niculae ar fi discutat cu Sebastian Colțescu la telefon]. Nu am vorbit încă cu el, pentru că am fost răcit. Nici n-am fost la birou de câteva zile.”, a declarat Angelescu.

De asemenea, el a mai punctat faptul că nu ar fi interzisă o astfel de interacțiune: „Eu personal nu am dubii. Nu cred că a luat legătura și nu cred că e interzis”. Regulamentul susține că arbitrilor nu li se permite contactarea de către cluburile de fotbal cu 48 de ore înainte de disputarea unui meci. 

„Eu cred că a fost scos din context. Poate nefericit la chestia aia. Era vorba dacă se dau astea [materialele pirotehnice] înainte de începerea meciului. Și atunci, probabil, ok, dacă dați înainte, am vorbit, nu o să dea drumul. Mai mult în ideea asta cred că a spus, ca să îl liniștească pe lider [..] Eu nu îmi imaginez discuție cu patru zile înainte de meci discuție Nico – Colțescu, Colțescu care e un arbitru vechi și căruia președintele clubului să-i spună ‘Vezi că dăm cu bombe’.”, a mai declarat Angelescu.

„Eu cred că a spus-o pur și simplu ca să îl liniștească și i-a spus 'Stați liniștiți, dați înaintea meciului, că nu o să înceapă meciul'. Că de obicei așa se întâmplă. Nu e prima dată când se întâmplă și, de obicei, arbitrul nu dă drumul la meci. Probabil Nico știa asta și i-a spus…”, a explicat Victor Angelescu.

Angelescu crede că secvența unde apare numele lui Colțescu este scoasă din context

De asemenea, el neagă orice posibilitate ca președintele clubului giuleștean să fi vorbit cu arbitrul Sebastian Colțescu, afirmând: „Asta cred eu, dar nu cred că s-a întâmplat vreodată. Nici cu 48 de ore mai devreme nu știu să fi discutat Daniel Niculae cu vreun arbitru. Eu nici atât, că nu am numerele lor. Nimeni din club. În niciun caz nu s-ar fi sunat cu 4-5 zile înainte.”

„În cel mai rău caz, să fi vorbit cu câteva minute înainte, la ședința tehnică. Dar, nu, nu, cred e cumva scoasă așa...”, a adăugat acționarul minoritar al giuleștenilor, în exclusivitate, în emisiunea „Suflet de Rapidist”.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel