Fotbal international Vini jr, jucătorul lui Real Madrid până în 2027. Anunţ oficial al "Galacticilor"
Data publicării:
Brazilianul Vinicius Jr şi-a prelungit contractul cu Real Madrid. 

Fotbalistul brazilian Vinicius Junior şi-a prelungit contactul cu Real Madrid până pe 30 iunie 2027, a anunţat marţi clubul de pe Santiago Bernabeu într-un comunicat citat de AFP şi EFE.

"Real Madrid şi Vini Jr. au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului jucătorului, care este legat de club până pe 30 iunie 2027", a indicat vicecampioana Spaniei.

"Vini Jr. a venit la Real Madrid în iulie 2018, când nu avea decât 18 ani, şi a debutat la Real Madrid Castilla pe 26 august. În cele şase sezoane în care a îmbrăcat tricoul primei echipe, a disputat 235 de meciuri pentru un total de 63 goluri înscrise şi nouă trofee câştigate: o Ligă a Campionilor, două Cupe Mondiale ale cluburilor, o Supercupă a Europei, două campionate ale Spaniei, o Cupă a Spaniei şi două Supercupe ale Spaniei", a adăugat Real.

Vinicius a marcat unicul gol al finalei Ligii Campionilor din 2022, câştigată împotriva lui Liverpool. El a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al Ligii Campionilor 2021/22, iar în ultimele două sezoane a fost inclus de fiecare dată în echipa ideală a acestei competiţii şi în cea a campionatului Spaniei.

Vinicius a fost singurul brazilian între primii zece clasaţi în ierarhia Balonului de Aur 2023, după ce a înscris 23 de goluri în toate competiţiile pentru Real Madrid în sezonul trecut.

După cum s-a anunţat, Vinicius Junior a afirmat că îşi va continua lupta împotriva rasismului, după ce a primit Premiul Socrates, luni seară, în cadrul Galei Balonul de Aur de la Paris, pentru contribuţia sa în afara terenului, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international
Tagurile articolului: contract  prelungire  real madrid  vini jr 

logo icon Articole similare

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel