Tenis România a primit aproape jumătate de milion de dolari pentru meciul de la Billie Jean King Cup
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, liderul mondial al WTA, a anunţat că l-a angajat în stafful ei pe antrenorul belgian Wim Fissette, care a mai colaborat cu jucătoare de top ca Simona Halep, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Angelique Kerber sau Victoria Azarenka, transmite Reuters.
La începutul acestei luni, Swiatek, cu cinci titluri de Grand Slam în palmares, s-a despărţit de antrenorul Tomasz Wiktorowski după o colaborare de trei ani.
Wiktorowski se alăturase echipei înainte de sezonul 2022 şi a fost alături de Swiatek la patru din cele cinci trofee de Grand Slam, dintre care trei la Roland Garros. În această vară poloneza a obţinut medalia de bronz la simplu la Jocurile Olimpice de la Paris.
Sunt fericită să anunţ că Wim Fissette s-a alăturat echipei noastre, a scris Swiatek pe platforma X. Aşa cum ştiţi, mă pregătesc pentru Turneul Campioanelor, dar perspectiva mea este, ca întotdeauna, pe termen lung, nu pe termen scurt. Am spus de multe ori că pentru mine cariera este un maraton, nu un sprint şi lucrez, funcţionez şi iau decizii cu această abordare. Vreau să spun că sunt foarte încântată şi abia aştept să lucrez cu Wim. El pare să aibă o atitudine, viziune grozave şi o uriaşă experienţă la nivelul cel mai înalt al tenisului. Este întotdeauna esenţial să încercăm să ne cunoaştem mai bine, dar am început bine şi abia aştept să joc în curând, a transmis Swiatek.
Poloneza Iga Swiatek mai are un avans de doar 69 de puncte în fruntea clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, faţă de rivala sa Arina Sabalenka, după ce aceasta a câştigat duminică titlul la Wuhan, scrie Agerpres.
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
Rapid şi CFR Cluj au remizat,...
Hermanstadt a învins-o pe U...
Manchester City a fost...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Universitatea Cluj a pierdut...