Fotbal international Xabi Alonso, avertizat de presa germană după ce Istvan Kovacs a fost delegat la finala Europa League. "Trebuie să înghită în sec"
Data publicării:
Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la finala Europa League, dintre Bayer Leverkusen şi Atalanta, iar presa din Germania spune că centralul o poate "distruge pe Leverkusen o dată pentru totdeauna". 

Bayer Leverkusen doboară record după record. Este prima echipă care ajunge la 50 de meciuri fără înfrângere, a câştigat campionatul Germaniei pentru prima dată în istorie, dar s-a calificat şi în finala Cupei Germaniei şi în finala Europa League. 

La nivel european, trupa lui Xabi Alonso va înfrunta Atalanta pentru gloria continentală, iar meciul va fi arbitrat de Istvan Kovacs, un arbitru care le dă coşmaruri nemţilor. Asta pentru că în sezonul 2022/2023, Istvan Kovacs a arbitrat meciul dintre FC Porto şi Bayer Leverkusen, încheiat cu victoria lusitanilor, scor 3-0, iar deciziile sale au stârnit nemulţumiri. 

”Bayer Leverkusen trebuie să înghită în sec, în timp ce Borussia Dortmund trebuie să fie fericită. UEFA a anunțat arbitrii care vor conduce finalele Champions League și Europa League. Pentru cluburile din Germania, sunt niște reîntâlniri cu niște cunoștințe vechi.

Antrenorul de succes Xabi Alonso probabil că nu are nicio amintire frumoasă din primul său meci în Champions League cu Leverkusen, în octombrie 2022.

Atunci, campionii Germaniei au pierdut cu 0-3 în fața lui Porto pe teren propriu. În acea înfrângere clară, arbitrul român Istvan Kovacs le-a dăruit portughezilor două penalty-uri foarte controversate, dar a avut și decizii care au fost puse la îndoială.

Pe 22 mai, arbitrul român are șansa să se descurce mai bine sau să o distrugă o dată pentru totdeauna pe Leverkusen”, au notat nemții de la tag24.de

Istvan Kovacs, criticat după ce a arbitrat-o pe Barcelona în Champions League 

"Suntem supăraţi, furioşi. Mi se pare prea mult să acorzi cartonaşul roşu la faza aceea cu Araujo. Am avut un avantaj de 2 goluri, apoi scorul general era egal. Dar să joci în 10 oameni e foarte complicat. 

E păcat că munca unui întreg sezon se termină din cauza unei decizii de arbitru. Mi-ar fi plăcut să jucăm 11 la 11. Eliminarea nu a fost necesară. I-am spus arbitrului că a fost slab, că a fost un dezastru, şi că eliminarea dictată schimbă totul. Dar sunt mândru de modul în care ne-am prezentat. Barcelona va încerca din nou, nu eu sunt cel important aici. 

Voi încerca să vorbesc calm, dar 11 contra 10, astăzi, e imposibil. E un avantaj prea mare, nu e necesar şi e şi nedrept. A aruncat în aer toată această dublă. Fotbalul s-a terminat. Ne-am folosit de mândria noastră, de caracter, dar e foarte greu. De asta i-am şi zis să meargă la VAR. Ne înfurie. 11 la 11 am fi fost confortabli, pentru că dominam. Mi-ar fi plăcut să rămână aşa. 

Spre exemplu, în prima manşă şi Vitinha a făcut un fault pentru care merita al doilea galben, dar arbitrul nu i l-a acordat", a declarat Xavi după meciul în care PSG a învins-o pe Barcelona şi a eliminat-o din Liga Campionilor. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel