Fotbal international Lewandowski ar fi vrut să primească Balonul de Aur în 2020: „Știu că fotbalul funcționează uneori ca politica...”
Walter Zenga, fost mare portar al naționalei de fotbal a Italiei, nu mai este antrenorul echipei Emirates Club, pe care o pregătea de la începutul lunii ianuarie, a anunțat clubul aflat pe penultimul loc în campionatul Emiratelor Arabe Unite, informează TuttoMercatoWeb.
Fostul fotbalist, care a împlinit duminică 64 de ani, a obținut doar cinci puncte în șase meciuri din campionatul Emiratelor Arabe Unite (o singură victorie). Debutul său a adus o înfrângere umilitoare în cupa națională, 1-7 cu Al-Wasl. Pregătirea echipei a fost încredințată lui Benito Carbone, până acum secundul lui Zenga.
Zenga nu mai antrenase de aproape trei ani și jumătate înainte de a semna în ianuarie contractul cu Emirates Club, care era valabil până pe 30 iunie 2025.
Italianul a jucat în cea mai mare parte a carierei la Inter Milano, a pregătit echipe ca FC Național, Steaua și Dinamo București, dar și Catania, Palermo, Sampdoria și Cagliari, în țara sa, sau New England Revolution (SUA), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Gaziantespor (Turcia), Al Nassr (Arabia Saudită) și Wolverhampton (Anglia).
Mai mult decât atât, Zenga a antrenat deja patru formații din Emiratele Arabe Unite, Al-Ain, Al-Nasr, Al-Jazira și Al-Shaab.
Emirates Club, cu doar 11 puncte după 19 meciuri, are șanse minime să evite retrogradarea în eșalonul secund, deși printre jucătorii săi este un nume mare, Andres Iniesta, fostul mare mijlocaș al naționalei Spaniei, ajuns la aproape 40 de ani. În componența lotului mai este un fost internațional spaniol, atacantul Paco Alcacer.
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...