Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA
Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...
"După ce am preluat-o pe Real Madrid, mi-am dat seama că numărul 10 era un tricou ca oricare altul. Aşa devenise. Cu toate astea, eu cred că trebuie purtat de un jucător special, de un model de excelenţă, un fotbalist la care alţii se uită cu respect, un fotbalist care îi inspiră pe alţii.
Am stat în faţa grupului, în vestiar, şi i-am întrebat pe jucători cine ar trebui să îl poarte. Le-am spus că tricoul va aparţine unui jucător care evoluează aproape fără greşeală şi la care se uită toţi când meciurile cheie devin dificile. Că va aparţine jucătorului pe care îl caută toţi să îi paseze.
Când am terminat, toţi jucătorii se uitau la Luka Modric", a declarat Zidane, conform unei postări pe Facebook a lui Fabrizio Romano, celebrul jurnalist italian specializat pe transferuri.
"Numărul 10 îi aparţinea lui Figo. Preşedintelui Perez îi plăceau numerele clasice în teren, de la 1 la 11. Spunea atunci că noi nu jucăm fotbal american. Doar cifra 5 era liberă, duoă retragerea lui Sanchis, aşa că m-a rugat să îl port eu şi am zis DA din prima zi. În final, însă, relaţia mea cu numărul cinci a devenit puternică, parte din istoria lui Real Madrid", a declarat Zidane, citat de Mundo Deportivo.
Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...
Jurnalistul specializat în...
Dennis Man ar putea face...
Italianul Mario Balotelli este aproape de plecarea de...
Andrei Raţiu a fost decisiv pentru Rayo Vallecano în...
Internaționalul român Radu...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...