Grand Slam Ziua în care se află a doua semifinală la Roland Garros. Sabalenka și Rybakina luptă pentru a accede în penultimul act
Data actualizării:
Data publicării:
Miercuri, 5 iunie, au loc sferturile de finală ale celui de-al doilea turneu major al anului, iar Aryna Sabalenka și Elena Rybakina luptă pentru un loc în semifinalele de la Roland Garros, unde se pot întâlni.

Gauff - Swiatek, prima semifinală

Primul sfert de finală de pe tabloul feminin de simplu de la Roland Garros s-a încheiat cu victoria americancei Coco Gauff (3 WTA), care a reușit să treacă de tunisianca Ons Jabeur (9 WTA), scor 4-6 6-2 6-3, în aproape două ore de joc.

Gauff a mai ajuns în semifinalele turneului din capitala Franței și în anul 2022, când ajungea până în ultimul act, fiind învinsă de Iga Swiatek, scor 6-1 6-3.

Și de această dată, americanca o va întâlni pe lidera mondială, care a trecut rapid de cehoaica Marketa Vondrousova (6 WTA), în minim de seturi, scor 6-0 6-2 (1h 4 min).

Aryna Sabalenka întâlnește „frageda” revelație a tenisului feminin

Ocupanta celui de-al doilea loc în ierarhia tenisului feminin se va duela cu tânăra rusoaică Mirra Andreeva (38 WTA), pentru un loc în semifinala turneului de la Roland Garros. Cele două sportive s-au mai întâlnit de trei ori în circuit, toate partidele fiind câștigate de către Aryna Sabalenka. Duelul de miercuri după-amiază va începe după ora 16:45.

Locul 2 mondial a trecut, în optimile de finală, de tenismena americană Emma Navarro (24 WTA), scor 6-2 6-3, pe când tânăra de 17 ani a învins-o pe reprezentanta Franței, Varvara Gracheva (88 WTA), tot în minim de seturi, scor 7-6 6-2.

Andreeva evoluează și în proba de dublu feminin, alături de Vera Zvonareva, pereche ce va întâlni reprezentantele României și a Ucrainei, echipa formată din Elena Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, în sferturile de finală ale competiției.

Elena Rybakina o înfruntă pe Jasmine Paolini

Reprezentanta Kazahstanului va evolua în sferturile de finală de la Roland Garros împotriva tenismenei Jasmine Paolini (15 WTA). Elena Rybakina a mai întâlnit-o pe italiancă în alte patru partide, una dintre ele fiind câștigată de Paolini la „masa verde”, după retragerea kazahei. Totuși, în meciurile jucate, Rybakina conduce cu 2-1. 

Confruntarea din sferturile de finală le va opune pe cele două într-o luptă pentru un loc în semifinalele de la Roland Garros, niciuna dintre ele neajungând vreodată în această fază a competiției. Meciul dintre kazahă și italiancă va începe miercuri, 5 iunie, la ora 15:15.

Pentru a ajunge în sferturi, Rybakina a trecut de ucraineanca Elina Svitolina (19 WTA), scor 6-4 6-3, în timp ce Paolini a învins-o pe rusoaica Elina Avanesyan (70 WTA), scor 4-6 6-0 6-1.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Grand Slam

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel