Echipa nationala Ultraşii naţionalei cer FRF să facă apel la TAS. Nu sunt de acord cu suspendarea terenului
Selecționerul formației „tricolore”, Edward Iordănescu, al cărui contract expiră la finalul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naționale a României, iar Federația Română de Fotbal a început deja demersurile necesare pentru găsirea unui înlocuitor.
Șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, Mihai Stoichiță, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că Gheorghe Hagi reprezintă principala variantă de selecționer care să îl înlocuiască pe Edi Iordănescu, după ce antrenorul în vârstă 46 de ani a decis să se despartă de echipa națională.
În urma ședinței de miercuri a Comisiei Tehnice, Hagi a fost ales primul pe listă, adeverindu-se astfel toate zvonurile privind cooptarea acestuia la naționala României.
Președintele Comisiei, Mihai Stoichiță, a declarat că în perioada următoare conducerea FRF va demara negocierile cu Gheorghe Hagi.
„A fost o ședință a Comisiei Tehnice, procedura este aceeași dintotdeauna cu opțiunile celor care fac parte din Comisia Tehnică. Iar opțiunea numărul 1 este Gică Hagi. Sunt și alți antrenori, foști selecționeri, antrenori tineri, dar și experimentați, dar nu pot să dau numele acum pentru că n-am contabilizat. V-am spus prima opțiune și probabil că discuțiile așa vor începe, cu prima opțiune.
Procedura se știe pentru că la fel a fost și înainte să vină Edi Iordănescu. Dacă vom întâmpina un refuz, nu poți să știi niciodată, atunci (n.r. - se va începe negocierile cu următorul antrenor de pe listă)... Dar eu sper ca Gică Hagi să accepte, pentru că prea mult a amânat. Eu cred că el poate fi și o garanție a reușitei”, a spus el.
„Momentul lui Hagi a fost mereu, pentru că el mereu a fost ofertat, nu ne ascundem. De 6-7 ani de când am venit eu la federație au fost aceste discuții cu Gică”, a adăugat Mihai Stoichiță.
El a menționat că relația dintre președintele FRF, Răzvan Burleanu, și Gheorghe Hagi este una foarte bună.
„Gică Hagi e tânăr, are mulți ani de acum încolo să antreneze. El gândește ceea ce vrea să facă, opțiunea este a lui, efectiv a lui. Opțiunea noastră, a Comisiei Tehnice, este el, prima opțiune. Din ce știu, este o plăcere pentru președintele FRF atunci când se întâlnește cu Hagi. și chestia cred că e reciprocă.
Ei s-au mai întâlnit... și au discutat și acum doi ani și jumătate, când Gică a fost, tot așa, prima opțiune. Relațiile sunt foarte bune, colaborarea e foarte bună. Eu sper, dar să vedem ce spune Gică despre această opțiune. Sigur, va fi greu după Edi Iordănescu, pentru că el a plecat din postura de învingător”, a precizat Stoichiță.
Întrebat dacă Gheorghe Hagi s-ar afla în conflict de interese ținând cont că el este și proprietarul clubului Farul Constanța, directorul tehnic al FRF a răspuns: „Din ce știu eu, nu există un conflict de interese. Este doar o chestiune morală. Eu nu cred că un patron la un club din România care ar fi și selecționer la echipa națională ar face favoritisme... pentru că, în primul rând, e interesat de creșterea echipei naționale. Deci întotdeauna va lua cei mai buni jucători la modul cel mai obiectiv. Hagi este genul acesta de om. Discuții apar oricum, pentru că tot se găsește unul care să contrazică situația reală”.
Mihai Stochiță a mai dezvăluit în cele din urmă numele unor antrenori care se află pe lista posibililor selecționeri, însă nu a dezvăluit ordinea acestora.
„Și Mircea Lucescu este pe listă, sigur, este o opțiune. Nu îi menționez și pe ceilalți, pentru că în general sunt nume pe care le cunoașteți și care sunt vehiculate în fiecare zi. Și e normal să fie așa pentru că sunt vârfurile antrenoratului din România. Sunt antrenori care sunt și sub contract, nu numai liberi. Este și Mirel Rădoi, și Adi Mutu, și Chivu, și Boloni...”, a mai spus Stoichiță, citat de Agerpres.
Antrenorul a trasmis un mesaj tuturor suporterilor români, mulțumindu-le pentru spirijnul pe care l-au arătat pe parcursul conducerii echipei naționale, cu precădere în perioada în care „tricolorii” au evoluat la Campionatul European de fotbal găzduit de Germania (14 iunie - 14 iulie). Pentru a doua oară în istorie, echipa națională a României a reușit să se califice în optimile de finală la EURO.
„Dragi suporteri români,
Am început cu încredere totală un drum ce părea imposibil pentru cei mai mulți și mi-am asumat cu toată inima această misiune în care am investit tot ce am avut mai bun ca om și ca antrenor. Am construit o echipă performantă, demnă de tradiția și renumele României, și sunt mândru că am avut șansa să pot lucra alături de fotbaliști cu un caracter extraordinar și cu un potențial deosebit. Am trăit împreună momente pentru istorie, încărcate cu emoții incredibile.
Am fost fericit și onorat că putem produce fericire pentru milioane de români. Sunt convins că prin sacrificiul acestor băieți minunați am inspirat și vom inspira generații, iar copiii noștri vor crește având modele românești de urmat.
Dar nu a fost mereu un drum al sărbătorii. Ci și al sacrificiilor. Iar cele făcute de mine nu contează. Însă pentru cele făcute de familia mea sunt dator să îmi țin acum promisiunea. Pentru că am promis că ne vom califica la EURO. Și ne-am calificat. Câștigând o grupă, fără înfrângere. Am promis că mergem la EURO să ne batem cu toată ființa și să facem românii mândri de această echipă. Așa am făcut.
Mai mult decât atât, la turneul final din Germania, spiritul echipei naționale a unit românii de pretutindeni și a arătat încă o dată chipul adevărat al României, redobândind prin sacrificiu și demnitate respectul întregii lumi. Dar, în același timp, am promis familiei mele, în momentele grele prin care am trecut din acest parcurs, când ea a suferit și m-a susținut dincolo de toate, că îmi voi îndeplini și datoria față de ea, după ce îmi voi face deplin datoria față de echipa națională și față de România.
Acum e momentul să îmi țin cuvântul și față de familia mea. Misiunea mea ca selecționer al echipei naționale s-a încheiat. Generația de Suflet a ajuns să își știe singură drumul. L-am construit împreună, am adus principii și valori care nu pot să dispară peste noapte, am consolidat împreună o disciplină a muncii, un spirit de luptă și o mentalitate care vor rămâne. Sunt cele mai mari câștiguri, dincolo de performanța sportivă! Acești jucători au un potențial fantastic, sunt sigur că și-l vor împlini iar eu voi fi cel mai mândru să urmăresc acest parcurs. Din postura de suporter numărul unu al lor, prin orice provocări vor avea, așa cum le-am fost alături prin orice provocări, până acum, ca antrenor.
Ca să nu existe nicio speculație inutilă, voi fi la fel de realist și transparent cum mă știți: 1. Am primit multe oferte în toată această perioadă de timp, pe toată durata mandatului meu de selecționer al României, dar, așa cum v-am spus mereu: nu am negociat nici măcar o secundă cu cineva!
2. Am avut o relație perfectă cu echipa FRF, am fost sprijinit, ascultat, înțeles și m-am bucurat de colaboratori excepționali din toate zonele de activitate.
3. Îi mulțumesc președintelui Răzvan Burleanu pentru că am avut șansa unei colaborări totale cu un partener extraordinar, care prin înțelepciune și dialog a susținut munca mea. Aportul său și al echipei FRF în obținerea performanțelor a fost unul fundamental.
4. Nu am venit la echipa națională pentru bani. Nu plec de la echipa națională pentru bani.
5. Am ales drumul foarte greu în momentul poate cel mai greu. Iar acum trebuie să aleg drumul firesc după ce am încheiat împreună un parcurs fericit.
Voi reveni cu detalii despre parcursul meu la momentul potrivit. În prima mea declarație publică în calitate de selecționer al României, în ianuarie 2022, vă mărturiseam că îmi doream din tot sufletul ca românii, atunci când pleacă de la stadion, să fie împăcați cu gândul că jucătorii naționalei au dat totul. Astăzi plec eu, împăcat cu gândul că m-am ținut de cuvânt. Cea mai mare onoare pentru mine a fost și va rămâne faptul că am putut să antrenez naționala țării mele, să reprezint România și românii. Am antrenat poate cea mai iubită generație a echipei naționale, una care și-a câștigat prin muncă și dăruire această dragoste. Iar cuvintele, dragi suporteri români, sunt prea puține că să îmi exprim recunoștința față de dragostea voastră!
Hai, România! Oricând și pentru totdeauna!”, a transmis Edward Iordănescu, pe contul său de Facebook.
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...