Box Uriaşul Lennox Lewis a prefaţat meciul dintre Tyson şi Paul. Care sunt avantajele lui Mike Tyson, în ciuda vârstei
Un an de excepţie, pentru că avem 37 de medalii la Campionate Europene şi Campionate Mondiale, plus calificarea la Jocurile Olimpice şi dacă punem şi rezultatele de la Campionatele Balcanice, unde am luat 41 de medalii, dacă facem un total sunt 78 de medalii internaţionale pe care România le-a adus la box în 2023, 80 dacă le adunăm şi pe cele de la Gimnaziada şcolară din Brazilia. Deci e un rezultat, zic eu, fantastic. În acest an plin de medalii, aş sublinia performanţa Lăcrămioarei Perijoc, care s-a calificat la Olimpiadă, a fost să zic aşa cireaşa de pe tort. După care vine Florin Ioniţă, care este campion european de tineret şi e un sportiv în care noi ne punem mari speranţe în viitor. Din 2024 el trece la seniori. Vom vedea dacă îl ducem la un turneu de calificare sau la un Campionat European sau îl creştem sănătos şi bine, pentru că asta este şi solicitarea antrenorului lui, Dorel Simion, să nu-l aruncăm în groapa cu lei prea devreme şi să-l pierdem. Dar pe lângă el sunt şi alţi sportivi care vin, a spus Vasile Cîtea, citat de Agerpres.
Deşi Federaţia Română de Box a rămas fără bani încă din luna iunie, Vasile Cîtea a subliniat colaborarea foarte bună cu Agenţia Naţională pentru Sport şi cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru a continua derularea activităţilor: Toate lucrurile au fost gestionate aşa cum a trebuit, tot ce s-a solicitat de antrenori, specialişti, de cei implicaţi am făcut rost de finanţare. Am găsit înţelegere şi la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi la Agenţia Naţională pentru Sport, mai ales de când a venit dna Elisabeta Lipă, care ne-a suplimentat practic bugetul de câte ori am avut nevoie. Pentru că noi am cheltuit toţi banii până în luna iunie. Şi de atunci am făcut solicitări lunare pentru ce ne mai trebuia, plus veniturile proprii din parteneriatele pe care le-am făcut noi federaţia cu autorităţile locale şi judeţene pentru a organiza Dracula Open, Centura de Aur, Centura Moldovei şi celelalte turnee care ne-au ajutat.
Printr-un parteneriat cu autorităţile locale din Ploieşti, Federaţia de Box a organizat în acest an Campionatele Europene de juniori, la care pugiliştii români au cucerit o salbă de 18 medalii.
A fost un lucru fantastic pentru noi. Practic s-au luat 18 medalii (opt la băieţi şi zece la fete), dintre care două de aur, trei de argint şi 13 de bronz. S-au spus numai cuvinte de laudă în ce priveşte organizarea, pentru că după ce au plecat delegaţiile am primit un feedback, despre cum s-au simţit, cum a fost cazarea, cum a fost transportul şi parteneriatul cu Primăria Municipiului Ploieşti a funcţionat foarte bine şi au fost doar calificative la superlativ, a adăugat fostul boxer ieşean.
Trebuie să mai tragem un pic aer în piept, pentru că a fost un an groaznic ca ritm pentru aparatul executiv al federaţiei. I-am întins de nu mai ştiu de unde să-i adun şi vreau să-i las să se odihnească. Dar eu promit că în 2025 sigur vom lua, dacă voi găsi un sprijin consistent, un Campionat Mondial la tineret probabil şi, dacă nu, vom lua un Campionat European la o categorie de vârstă la care avem cei mai mulţi sportivi valoroşi.
Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg) a obţinut biletul la Paris graţie parcursului excelent de la Jocurile Europene, criteriu de calificare olimpic, unde a cucerit medalia de argint.
Preşedintele FRB speră că alţi trei sportivi, o fată şi doi băieţi, vor obţine de asemenea calificarea la Paris în competiţiile de anul viitor: Eu cred că şi Claudia Nechita are şansa ei, pentru că ea vine după acel loc cinci la Olimpiada de la Tokyo. La turneul european de calificare din februarie, în Italia, eu cred că Nechita îşi va lua biletul pentru Paris. Şi îl mai avem la băieţi pe Andrei Arădoaie, care în prezent este în pregătire într-un cantonament de pregătire în Cuba pentru a obţine calificarea. Încercăm să-i asigurăm toate condiţiile. Şi pe Cosmin Gîrleanu, care va reprezenta România la turneul de calificare din Italia. Eu sper să mai sară unul-doi tineri care au câştigat diferite turnee sau au făcut rezultate pe plan internaţional în 2023. La acel turneu se vor califica probabil semifinaliştii, dar încă nu avem o confirmare.
Cosmin Gîrleanu a semnat în toamna anului 2022 un contract de boxer profesionist cu TM Boxing, din Mexic, iar de atunci a disputat trei meciuri, toate câştigate.
Am vorbit cu el, se pregăteşte în Mexic şi va veni probabil în România în vederea participării a turneului de calificare din Italia, urmând să fie antrenat de Mitică Dorobanţu. Eu sper din toată inima să se califice şi el şi Andrei. Din fericire şi pentru el şi pentru noi, trecând la profesionişti a văzut boxul din alte unghiuri şi nu tot ce visezi se şi întâmplă. Până la 15 meciuri făcute la profesionişti se poate participa la turneele preolimpice şi la Olimpiadă, a precizat preşedintele FRB.
Vasile Cîtea a dezvăluit că intenţionează să aducă un antrenor cubanez care să coordoneze loturile de seniori începând cu 2024, din cauza lipsei de rezultate.
Marele obiectiv al anului 2024 este cucerirea unei medalii la Paris, plus alte medalii la celelalte mari competiţii internaţionale.
Sportiva din Algeria, care a...
Sportiva din țara noastră s-a...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
Sabrina Maneca Voinea, Andrei...