Stiri CSA Steaua și CS Dinamo, în pericol? Eduard Novak: „Toate cluburile trebuie să fie independente”
Australianca Rachel Gunn, cunoscută ca „Raygun”, a anunțat, miercuri, că se retrage din activitate ca urmare a valului de reacții negative la adresa sa, după prestația din proba de breakdance de la Jocurile Olimpice de la Paris, unde a obținut zero puncte.
Rachael „Raygun” Gunn, în vârstă de 37 de ani, care predă la Universitatea din Sydney, a fost ridiculizată după prestația sa la Paris în proba de breaking, care a devenit virală după ce a inclus mai multe mișcări controversate în timpul participării sale, inclusiv salturi de cangur, și urma căreia nu a reușit să obțină niciun punct în fața celorlalte competitoare de la categoria „B-girl”.
Gunn a fost întrecută cu 54-0 în toate cele trei probe la care a concurat în fața reprezentantelor SUA, Franței și Lituaniei la Paris.
„În fața reacțiilor cu adevărat bulversante, nu-mi mai doresc să particip la competiții”, a anunțat aceasta la postul australian de radio 2DayFM.
„Mă pregăteam să continui competiția, dar se dovedește a fi un lucru foarte dificil pentru mine”, a spus Raygun miercuri.
În înregistrările video s-a putut vedea cum „B-girl Raygun”, îmbrăcată în treningul verde oficial al Australiei, efectua salturi laterale cu mâinile împreunate și mișcări de cangur.
Prestația sa a devenit virală rapid și a stârnit diverse comentarii care au pus la îndoială capacitatea dansatoarei australiene de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris.
Însă, în apărarea sa, Federația Australiană a acestui sport, AusBreaking, a precizat că în cazul sportivei au fost respectate criteriile de calificare la Jocurile Olimpice, conform cu normele Federației internaționale de dans sportiv și adaptate la standardele Comitetului Internațional Olimpic (CIO).
Prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, și alte autorități au venit, de asemenea, în apărarea dansatoarei, care este și profesor la Universitatea din Macquarie și este o împătimită a diferitelor forme de dans.
Înaintea Jocurilor Olimpice, Gunn a participat, de asemenea, la Campionatele Mondiale de breaking din 2021, 2022 și 2023, scrie Agerpres.
CITEȘTE AICI Dansatoarea de breakdance care a amuzat tot internetul rupe tăcerea: „Toate mișcările mele sunt originale”
Medalia sportivei a fost...
Fostul antrenor al Nadiei Comăneci suferea de boala...
Campioana olimpică de la Paris...
Nicuşor Dan, primarul general...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
Sabrina Maneca Voinea, Andrei...