Stiri Thomas Moldovan, înlocuit la cârma ANS la doar câteva ore după ce anunţase o luptă împotriva corupţiei din agenţie
Data publicării:
Thomas Moldovan a fost înlocuit din fruntea ANS. Acesta era preşedinte interimar al agenţiei, după ce Elisabeta Lipă a intrat în Parlament. Locul său va fi luat de Bogdan Matei, fost ministru al sportului în Guvernul Dăncilă (noiembrie 2018-noiembrie 2019). 

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial şi este una surprinzătoare, mai ales că vine la doar câteva ore după ce Thomas Moldovan (foto dreapta) anunţase, în exclusivitate pentru DCSport.ro, că vrea să declanşeze o luptă împotriva corupţiei din ANS. 

"Legat de corupţie, avem probleme şi le recunosc. Sunt de 3 ani în această agenţie. Nu am dovezi extraordinare sau chestiuni palpabile acum, dar văd fenomenul. Trebuie să facem un sistem care să nu lase nimic în coadă de peşte, să nu mai fie nimic la voia interpretării. Aşa se ajunge cel mai uşor la corupţie, prin interpretări. 

De exemplu, vine o Federaţie sau o entitate sportivă care are dreptul la finanţare de la ANS, dar legea sau metodologia, care acum e expirată (n.r. legea sportului e veche de 25 de ani), dă interpretări. Iar funcţionarul interpretează şi pune condiţii. Trebuie să facem în aşa fel încât funcţionarul să nu mai poată interpreta legea în folosul propriu, ca să mă exprim aşa. Ca să nu mai fie probleme de acest gen. 

Din punctul meu de vedere, trebuie înfiinţată şi o linie Tel Verde, unde să fie raportate faptele de corupţie din sport. Să trimitem Corpul de Control unde se fac sesizări, ca să se verifice informaţiile. Ştiu că sunt acum cluburi unde sunt înscrişi 20-30 de sportivi, dar la antrenamente sunt 2-3. Iar pe foi sunt trecuţi mai mulţi, ca să se facă deconturi. Aceste lucruri trebuie să dispară. Şi toţi trebuie să punem osul. Trebuie să înţeleagă toţi că dacă vom continua cu aceste practici nu vom face decât să ne afundăm în datorii, şi la un moment va exploda situaţia. Trebuie schimbată legea sportului fundamental", a declarat Moldovan. 

Cine este Bogdan Matei

Bogdan Matei a intrat în Parlament, ca senator, în 2016, iar în perioada noiembrie 2018-noiembrie 2019 a fost ministrul Sportului în Guvernul Dăncilă. Numele său este legat de mai multe controverse. Suplinitor de educaţie fizică, în 2006 acesta a luat 2,75 la examenul de titularizare. Un an mai târziu, a reuşit să obţină nota 5,25. 

Acesta a jucat şi fotbal în copilărie. 

„Am început să joc fotbal de la 12 ani şi am activat, în facultate, la echipa Universitatea Sibiu, care evolua atunci în Liga a 3-a. Dar am ajuns să antrenez copii pentru că asta mi-am dorit cel mai mult, iubesc să antrenez copii de la grupe foarte mici”, a explicat el.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Stiri

logo icon Articole similare

Stiri Bogdan Matei anunţă că vrea modificarea legii sportului

Bogdan Matei, preşedintele ANS, anunţă că este de acord...



logo icon Cele mai noi articole

Stiri Bogdan Matei anunţă că vrea modificarea legii sportului

Bogdan Matei, preşedintele ANS, anunţă că este de acord...

Superliga Romaniei Juri Cisotti nu are postul de titular garantat la FCSB

Italianul Juri Cisotti, transferat de la Oţelul Galaţi...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Camora şi Deac, OUT de la CFR Cluj. Ioan Varga a făcut anunţul

Sursa: Agerpres

Valeriu Iftime anunţă noi transferuri la FC Botoşani

Sursa: Agerpres

Ovidiu Burcă, mesaj clar pentru jucătorii Oţelului înainte de meciul cu Petrolul. "Cei care rămân, să fie trup şi suflet"

Agerpres

Dorinel Munteanu, convins că Ovidiu Burcă nu îi va egala performanţele de la Galaţi

pixel