Stiri CSA Steaua și CS Dinamo, în pericol? Eduard Novak: „Toate cluburile trebuie să fie independente”
Este vorba despre faptul că Victor Cornea are un copil, un băiat în vârstă de 10 ani. Tenismenul i-a spus artistei despre acest lucru încă de la prima întâlnire.
”Sper să fie și el (n. red. de sărbători). La ziua lui a fost, la ziua Ellei a fost, ne înțelegem foarte bine.
Faptul că Victor are un băiețel, un copil, a contat foarte mult ca eu să-mi doresc această relație pentru că era un factor important ca bărbatul cu care urma să-mi întemeiez o familie, eu având doi copii, era important să aibă un copil, să nu se mai pună problema de un alt copil.
Faptul că Victor mi-a spus de la prima întâlnire că are un băiețel a fost unul dintre punctele decisive pentru a-mi dori să avem o relație”, a spus Andreea Bălan, la Antena Stars.
"Prefer să fiu rezervat pe acest subiect, dar vreau să spun că avem o conexiune divină și o iubesc foarte mult. Mă bucur mult să o am alături pe Andreea la turnee. A fost cu mine și la Wimbledon, și la Hamburg. Forma bună pe care o am se datorează și ei, nouă, conexiunii pe care o avem împreună. Cam atât despre partea emoțională (n.r. – râde)! Sunt fericit și liniștit, cu siguranță.
O apreciez foarte mult (n.r. – pe Andreea Bălan), îmi doresc să o am alături, îmi dă mai multă încredere și putere. Mă susține cu toată inima și îmi place că vrea să învețe să joace, să învețe cum merge tot sistemul. Asta îmi dă foarte mare încredere în noi. O iubesc mult, sunt mai liniștit pe teren și asta se vede în rezultate. Sincer, nici nu mă gândesc la diferența de vârstă, cumva nici nu știu diferența. E o conexiune divină și asta e tot ce contează”, spunea Victor Cornea, la începutul lunii, în emisiunea "Așii Tenisului” de la Digi Sport.
Medalia sportivei a fost...
Fostul antrenor al Nadiei Comăneci suferea de boala...
Campioana olimpică de la Paris...
Nicuşor Dan, primarul general...
Halterofila Mihaela Valentina...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...
După informaţia conform căreia...