Superliga Romaniei Antrenorul din Superliga care îi respectă munca lui Gică Hagi: „Crește copii, cei mai buni jucători ai României”
Data publicării:
Munca depusă la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi de către antrenorul Farului Constanța este apreciată de colegii din Superliga.

Echipa Farul Constanța primește vizita celor de la Poli Iași, în a patra etapă a Superligii, sâmbătă, 3 august, începând cu ora 21:00. Antrenorul moldovenilor, Tony Da Silva, a explicat că elevii săi nu se tem de fosta campioană a primei diviziuni de fotbal, făcând deplasarea în scopul de a o câștiga.

Tony Da Silva:

Totodată, tehnicianul portughez a oferit o declarație de apreciere față de Gheorghe Hagi, mai ales în contextul în care antrenorul Farului a refuzat să abandoneze proiectul început la Constanța, implicit să nu preia echipa națională de fotbal a României, după plecarea lui Edi Iordănescu din funcția de selecționer.

„Hagi este un monument al României, un monument mondial ca fotbalist. Și ca antrenor a făcut o treabă foarte, foarte bună. Eu mă așteptam să meargă la naționala României.

El a ales altceva, poate pentru că treaba lui la Farul nu este gata și vrea să ajute clubul în continuare. Crește copii, cei mai buni jucători ai României au crescut acolo, are o academie foarte bună. Au câștigat campionatul, joacă mereu în play-off...

Noi trebuie să fim umili, uniți, avem nevoie de curaj. Mergem pozitivi, nu ne temem de nimeni, nici de arbitraj. La fiecare meci noi vrem trei puncte. Dacă nu le putem lua pe toate și obținem doar unul, asta e. Eu vreau tot timpul să câștigăm. De când am venit la Poli, am o singură remiză, în rest victorii sau înfrângeri.

Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână, deși am venit după o înfrângere neașteptată, la capătul unui meci în care nu am gestionat bine momente importante de joc, micile detalii. La câte ocazii am avut, trebuie să avem mai mare eficacitate. Apoi, luăm goluri de copii, sunt erori individuale care costă mult, pe fondul lipsei de concentrare”, a mai declarat Tony.

Farul Constanța a înregistrat, în cele trei etape ale noului sezon al Superligii, două înfrângeri și un rezultat de egalitate. Constănțenii au debutat cu stângul, în fața nou-promovatei Unirea Slobozia, pe teren propriu, scor 1-0, ca în meciul din deplasare cu Oțelul Galați, Farul să finalizeze cu o remiză (0-0). Al treilea meci al stagiunii 2024/2025 s-a încheiat cu un eșec pe teren propriu, în fața celor de la FC Botoșani, scor 0-1.

În acest moment, Farul Constanța se poziționează pe ultima poziție în clasament, cu un punct.

 

Ce spune Gică Hagi, înainte de meciul cu Poli Iași

„Sperăm să facem un meci bun, să fim mai inspirați în ultimii 30 de metri... În rest, cred că am făcut restul lucrurilor bine. La combinații și finalizare am fost ineficienți. Sper să spargem gheața și să luăm cele trei puncte. Trebuie să fim noi, trebuie să ne revenim, pentru că poți să ai succes doar atunci când ești tu. Jocul nostru e făcut din ambele faze.

Trebuie să jucăm bine atât ofensiv, cât și defensiv. Iașul este o echipă destul de periculoasă pe fază ofensivă. Are jucători destul de buni, este o echipă care atacă spațiile, șutează la poartă. Este o echipă periculoasă, anul trecut am pierdut cu ei. Anul acesta sperăm să câștigăm”, a declarat Hagi, la conferința de presă premergătoare meciului de sâmbătă.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel