Box Calificare în sferturile de finală pentru trei românce, la Campionatul European de box
Data publicării:
România este reprezentată de pugilistele Lăcrămioara Perijoc, Alina Crețu și Loredana Andreea Marin în competiția care se desfășoară la Belgrad.

Româncele s-au calificat în sferturi

Pugilistele române Lăcrămioara Perijoc, Alina Crețu și Loredana Andreea Marin s-au calificat, luni, în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box de la Belgrad.

La cat. 54 kg, Lăcrămioara Perijoc, sportivă calificată la JO 2024, a dispus la puncte (5-0) de turcoaica Hatice Akbaș, în optimile de finală, iar în sferturi o va înfrunta pe Olena Savchuk (Italia), în data de 23 aprilie.

Alina Alexandra Crețu s-a impus la puncte (4-1) în fața grecoaicei Paraskevi Mavrommati, în optimile cat. 63 kg. Următoarea sa adversară, din sferturi, va fi bulgăroaica Aslahan Sezgin Mehmedova, în data de 23 aprilie.

În limitele cat. 66 kg, Loredana Andreea Marin a trecut în optimi de Marianei Soto Torres (Spania), la puncte (5-0), iar în sferturi o va înfrunta pe turcoaica Bușenaz Surmeneli, pe 23 aprilie.

România participă cu o delegație de 11 pugiliști, cinci la masculin și șase la feminin, la ediția 2024 a Campionatelor Europene de box pentru seniori de la Belgrad, în perioada 18-28 aprilie.

La feminin, Mihaela Bădescu va debuta direct în sferturile cat. 50 kg, contra sportivei armene Anuș Grigorian, pe 23 aprilie. Claudia Nechita va intra și ea direct în sferturile de finală ale cat. 57 kg, pe 23 aprilie, contra franțuzoaicei Sthelyne Grosy. Crinuța Andra Nicoleta Sebe va evolua la cat. 70 kg, în sferturi, contra unei pugiliste din Armenia, Ani Hovsepian, în data de 23 aprilie. Sportivele din lotul național sunt pregătite de Adrian Lăcătuș - antrenor principal - și Mihaela Lăcătuș - antrenor secund, scrie Agerpres.

Cum stau lucrurile la masculin

La masculin, Robert Eusebiu Jitaru este singurul rămas în cursă, urmând să urce în ring pe 24 aprilie, în sferturile de finală ale categoriei 63,5 kg, contra maghiarului Richard Kovacs.

Cosmin Gîrleanu (cat. 51 kg), Marcel Nistreanu (cat. 71 kg), Alexandru Buleu (cat. 75 kg) și Paul Andrei Arădoaie (cat. 86 kg) au fost eliminați. Boxerii români sunt însoțiți de antrenorul principal Dumitru Dorobanțu și de antrenorii secunzi Valentin Vrânceanu și Traian Georgia.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Box

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

pixel