Sporturi Cantonamentul ca stil de viață. Drumul spre marea performanţă nu începe acasă
Data actualizării:
Data publicării:
Gabriela Szabo atenţionează sportivii care vor să facă pasul spre marea performanţă că nu pot privi sportul doar ca pe o cale de a câştiga medalii. 

"Sportul de mare performanţă trebuie privit nu numai din perspectiva rezultatelor şi a medaliilor. Este o meserie în sine, cu un program destul de spartan de viaţă. Gândiţi-vă că sportul de mare performanţă şi sportul de excelenţă nu poate fi făcut acasă. Implică să stai în cantonament câteva luni pe an. Noi eram sportivi care stăteam 10 luni pe an în cantonament. Pentru că viaţa sportivului trebuie monitorizată, de când se trezeşte şi până adoarme. 

Există medic, care vine şi vede dacă sportivul s-a odihnit, există alimentaţie care trebuie controlată, lucru care ţine tot de medicul lotului naţional. După care intervin antrenamentele, refacerea. Cine face refacerea, cum se face? 

Viaţa unui sportiv de asemenea nivel este un laborator în sine. Nu poţi face asta acasă. E exclus. Trebuie să cunoşti parte de fiziologie a efortului, ce alimente sunt necesare, cât de repede se reface organismul, cum se refac depozitele de energie pentru ca a doua zi organismul să fie în formă", a declarat Gabriela Szabo. 

David Popovici, o excepţie 

Mama lui David Popovici a făcut cursuri de profil, astfel încât să se poată ocupa de nutriţia sportivului. Gabriela Szabo spune, însă, că aceasta este doar o excepţie. 

"Este un caz fericit, dar câţi dintre părinţii noştri au studii sau au pregătire în nutriţia unui sportiv de mare performanţă? Sunt foarte puţini. Mama lui David este de admirat şi de apreciat că a simţit să facă asemenea cursuri pentru a ajuta copilul să progreseze", a mai completat fosta mare atletă. 

Youtube video image


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Sporturi
Tagurile articolului: gabriela szabo  nutritie  performanta  sport  sportivi 

logo icon Articole similare

Tenis de masă Bernadette Szocs participă la Turneul Campionilor

Turneul Campionilor (WTT Finals) va avea loc în...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel